Demarează proiectul inițiat de TPBI, de informare a călătorilor din stațiile de transport ale regiunii București-Ilfov.
- Primele staţii dotate cu panouri audio-video dinamice, ce vor oferi călătorilor din regiunea Bucureşti – Ilfov informaţii în timp real despre programul de circulaţie a mijloacelor de transport în comun, vor fi funcţionale în 2024, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI).
Proiectul iniţiat de TPBI, „Sistem ITS Integrat Smart&Green Mobility pentru regiunea Bucureşti-Ilfov – Informarea călătorilor în staţii”, va face primii paşi necesari pentru implementare, odată cu aprobarea finanţării pentru Primăria Capitalei, prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), şi cu semnarea contractului de finanţare de către Primăria Oraşului Popeşti-Leordeni.
Potrivit sursei citate, Primăria Municipiului Bucureşti a obţinut o finanţare prin PNRR de aproximativ 5,7 milioane de euro pentru dotarea staţiilor de transport public cu panouri digitale de informare, prin intermediul cărora călătorii vor afla în timp real programul de circulaţie a vehiculelor şi cât timp vor avea de aşteptat în staţie până la sosirea următorului vehicul.
Proiectul aprobat a fost realizat de TPBI şi depus de către Primăria Capitalei, în parteneriat cu primăriile Sectoarelor 2-6. Ca urmare, începând din cursul anului 2024, primele staţii dotate cu panouri audio-video dinamice le vor oferi călătorilor informaţii în timp real despre programul de circulaţie a mijloacelor de transport în comun.
De asemenea, Primăria Oraşului Popeşti – Leordeni (lider de parteneriat) a semnat contractul de finanţare prin PNRR, astfel încât şi staţiile din 21 de localităţi din judeţul Ilfov vor fi dotate cu panouri de informare video şi audio. Valoarea totală a investiţiei depăşeşte suma de 3,4 milioane de euro (fără TVA).
TPBI a sprijinit pregătirea şi depunerea celor două cereri de finanţare prin PNRR pentru proiectul „Sistem ITS integrat Smart&Green Mobility – Informarea călătorilor în staţiile de transport public”.
Echipamentele necesare informării călătorilor vor fi montate în peste 1.100 de staţii din regiunea Bucureşti – Ilfov.
Până în prezent, TPBI a contribuit la realizarea a 22 de proiecte în valoare de 1,3 miliarde de euro, care vizează îmbunătăţirea traficului şi transportului public în regiunea Bucureşti-Ilfov.