Primul caz din România de operație pe creier prin pleoapă a avut loc la Spitalul Militar „Carol Davila”

Primul caz din România de operație pe creier prin pleoapă a avut loc la  Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „dr. Carol Davila”, anunță Ministerul Apărării Naționale. Cazul, o premieră națională, este al unui pacient în vârstă de 49 de ani, cunoscut cu un accident vascular cerebral ischemic major și crize de epilepsie încă din copilărie. Când a ajuns în atenția echipei medicale, frecvența crizelor era de aproximativ 3-4 crize pe săptămână. 

Echipa de neuroepileptologi a conceput un plan de chirurgia epilepsiei care propunea rezecția polului temporal, nucleului amigdalian și hipocampului. Dacă planul ar fi fost greșit, pacientul ar fi avut tulburări severe de memorie, fapt ce îi putea afecta sever calitatea vieții. S-a stabilit că cea mai bună opțiune pentru acest caz era un abord care nu a mai fost încercat până acum în România, printr-o incizie utilizată strict în chirurgia oculoplastică, la nivelul pleoapei stângi. 

Intervenția a durat 6 ore. Pregătirea a fost realizată în prealabil prin reconstrucții tridimensionale și exersată atât în mediul virtual în repetate rânduri cât și în cadrul unor cursuri de disecție specializate ce au avut loc în Barcelona, Spania. 

Astfel, la trei luni de la intervenție, frecvența crizelor a scăzut de la trei-patru crize pe săptămână la … niciuna în trei luni. Definiția de „caz vindecat” totuși este absența crizelor timp de doi ani de la intervenție, pacientul rămânând atent monitorizat în această perioadă de către echipa de neuroepileptologie.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati