Primul centru de vaccinare non-stop din Bucureşti, deschis în Sectorul 3

Primăria Sectorului 3 a deschis, vineri, primul centru de vaccinare anti-COVID cu program non-stop din Bucureşti, potrivit unui comunicat al autorităţii locale.

Acesta este amenajat în zona centrală a Capitalei, pe strada Nerva Traian nr. 1, într-o clădire complet recondiţionată şi care respectă toate standardele de igienă, fiind avizat de către Direcţia de Sănătate Publică. Tipul vaccinului care va fi administrat în acest centru este Pfizer.

Centrul are o zonă de triaj, două fluxuri de vaccinare şi o sală post-vaccinare. Intrarea se face prin strada Nerva Traian, iar ieşirea – pe un culoar separat, prin spatele clădirii.

„Deschidem un nou centru de vaccinare în Sectorul 3, singurul centru din Bucureşti care are program non-stop. Centrul se află aici, pe strada Nerva Traian, o zonă în care există locuri de parcare, transport în comun, dar şi piaţă, este în centrul Bucureştiului. Deci, venind aici, putem să ne rezolvăm şi alte treburi, dar să beneficiem şi de vaccinare”, a declarat primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă.

Alte centre deschise de Primăria Sectorului 3 anterior unde cetăţenii se pot vaccina anti-COVID sunt în incinta Park Lake Mall (luni – duminică, în intervalul orar 8.00 – 20.00), respectiv în Bucureşti Mall (luni – duminică, între orele 8.00 – 20.00).

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati