Reprezentanţii Consiliului Judeţean Ilfov anunţă că, în timp record, Primăria Vidra în parteneriat cu DGASPC Ilfov și cu echipa Consiliului Județean Ilfov au reușit să depună proiectul pentru finanțarea din fonduri PNRR a primului centru de zi pentru copiii cu dizabilități din județ.
Conform sursei citate, centrul urmează să fie construit în localitatea Vidra și va avea ușile deschise pentru toți copiii cu nevoi speciale din județ.
Obiectivul va fi special conceput pentru a-i face pe copii să simtă că se află într-un mediu prietenos, înconjurați de specialiști care treptat îi vor învăța să se integreze în societate și să nu se simtă marginalizați.
În județul Ilfov sunt înregistrați peste 1.800 de copii cu certificate de handicap
”În acest moment am toate datele necesare și pot să vă explic situația de fapt. În județul Ilfov sunt înregistrați peste 1.800 de copii cu certificate de handicap. Acest lucru însemnă că zilnic familiile lor se gândesc la cursuri special pentru recuparare, la cum să-i integreze pe acești copii în societate pentru a avea un viitor normal.
- Practic, acest centru pe care l-am gândit împreună cu echipa mea va asigura sprijin terapeutic, gratuit, mai exact: kinetoterapie, psihoterapie, artterapie, logopedie, iar toate cursurile vor fi gândite pentru a-i face să realizeze că și ei pot duce o viață normal, alături de familiile lor, fără să existe riscul excluderii sociale.
Am mers mai departe cu analiza și am constatat că la momentul acesta Ilfov este județul cu cea mai accelerată evoluție economică și socială. Ne-am asumat, prin Strategia de Dezvoltare a Județului Ilfov 2020-2030, îmbunătățirea calității vieții locuitorilor, inclusiv prin implementarea de proiecte care să-I ajute pe copiii cu dizabilități să ducă o viață normal. Acestea sunt proiecte pe care le gândim pe hârtie – ele se fac cu și pentru oameni”, a declarat președintele CJ Ilfov, Hubert Thuma.