Primul defibrilator din Bucureşti, montat la Primăria Sectorului 2

Asociaţia Părinţi Salvatori montează primul defibrilator din Bucureşti, la Primăria Sectorului 2. Evenimentul va avea loc luni, ora 15,00, la sediul Primăriei.

Cu ajutorul Asociaţiei Părinţi Salvatori, Primăria sector 2 instalează primul defibrilator extern automat, în cadrul campaniei „Minuni cu bani mărunţi”, prin care Asociaţia Părinţi Salvatori şi-a propus să monteze 1.000 de defibrilatoare externe automate în toată ţara.

Achiziţionarea acestui defibrilator de ultimă generaţie a fost posibilă datorită oamenilor minunaţi care susţin proiectul Părinţi Salvatori prin trimiterea unui SMS cu valoare de 2 EUR, la numărul 8844, cu textul MINUNI.

Alte defibrilatoare au fost montate deja în Baia Mare, Paşcani, Sighetu-Marmaţiei şi în staţiunea de schi Borşa.

Conform Asociaţiei care implementează acest proiect, aproximativ 70% din cazurile de stop cardio-respirator subit se petrec în afara mediului spitalicesc, singura şansă de salvare a vieţii victimei fiind demararea de către martori a manevrelor de resuscitare şi defibrilare, până la sosirea salvatorilor calificaţi.

Defibrilatoarele externe sunt complet automate, au o greutate de doar 3 kg şi pot fi folosite cu uşurinţă inclusiv de persoanele fără pregătire de specialitate.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati