Șoferii și motocicliștii care circulă pe drumul județean din Ghermănești, județul Ilfov, sunt avertizați de la peste 150 de metri că în față urmează o trecere de pietoni cu limitator de viteză inteligent.
Bumperul se ridică la 6 centimetri și jumătate dacă senzorii din asfalt detectează o viteză mai mare de 30 de kilometri pe oră. Dar coboară, dacă șoferii se încadrează în această limită.
Tehnologia a fost adusă din Mexic, iar sistemul are un buton pe care pietonii îl pot apăsă în momentul în care vor să treacă strada în siguranță, iar limitatorul se ridică.
„Pe carosabil este o zonă de „Atenție, trecere de pietoni”. Exact acolo este montat un senzor în asfalt. Dacă va respecta, viteza, uitați-l respectă, se aprinde verde, începe să coboare bumperul, participantul la trafic trece fără nici un fel de problemă. A venit cineva cu viteză foarte mare, chiar cu un jeep și decât a trecut peste el, într-adevăr nu este ok pentru mașină, dar mașina și-a ținut traiectoria normală”, spune Mihai Anghel, primarul comunei Snagov pentru stirileprotv.ro.
Montarea limitatorului de viteză inteligent pe un singur sens ar presupune un cost de 130.000 de lei. Cu toate acestea, dispozitivul din Ghermănești a fost montat gratuit, în cadrul unui proiect pilot.
„Am avut foarte multe dialoguri cu autoritățile. Majoritatea își doresc să implementeze acest sistem și am simțit că este mare nevoie de implenetarea unui sistem pilot în prima fază. El fiind oarecum necunoscut”, a spus Felix Șerb, adiministratorul firmei care implementează sistemul în România.
Limitatorul inteligent de viteză ar putea ajunge și în zona Pipera de lângă Capitală.