Primul pacient cu tulpina Delta mort în România

A fost înregistrat primul deces din România al unui pacient cu tulpina indiană Delta a Covid-19, potrivit INSP.

Persoana decedată ar fi o femeie din Argeș, în vârstă de 72 de ani, susține Digi24. Aceasta era internată în Spitalul județean din Pitești, era nevaccinată, nu călătorise în afara țării și nici nu intrase în contact cu o persoană care a călătorit.

1.628 de confirmări cu tulpinile Alfa, Beta, Gama și Delta

În România sunt mai multe cazuri de infecție cu această tulpină. În total, până în prezent, s-au făcut peste 2.000 de secvențieri și există 1.628 de confirmări cu toate aceste tulpini Alfa, Beta, Gama și Delta.

Până la data de 20 iunie 2021 au fost confirmate 44 cazuri cu varianta Delta:

  • 3 cazuri provin dintr-un focar din Colonia Bod, jud.Brașov și sunt cetățeni indieni
  • 1 caz provine dintr-un focar familial din mun.București, cu 3 cazuri COVID-19, din
    care unul confirmat cu varianta Delta; locul probabil al expunerii cazului index este
    necunoscut
  • 1 caz, cetățean român, bărbat în vârstă de 58 de ani, provine dintr-un focar din
    jud.Dolj, cu 5 cazuri COVID-19 (doar unul confirmat până în prezent cu varianta
    Delta), din care 4 angajati si 1 caz secundar, familial
  • 13 cazuri provin din focarul din orașul Popești-Leordeni: 11 sunt cetățeni indieni,
    unul este cetățean român, caz secundar al unui cetățean indian, iar altul este cetățean
    român, caz terțiar (fiul cazului secundar);
  • 2 cazuri sunt cetățeni indieni și provin dintr-un focar cu 17 cazuri COVID-19 din
    Dobroești, jud.Ilfov;
  • 1 caz provine dintr-un focar familial cu 2 cazuri COVID-19 din mun.București, din
    care 1 confirmat cu varianta Delta;
  • 1 caz din jud.Dambovița are istoric de călătoria în India;
  • 2 cazuri din jud.Dolj provin dintr-un focar familial cu 2 cazuri confirmate cu
    varianta Delta;
  • 2 cazuri din jud.Argeș și, respectiv Arad, din care ultimul este cetățean indian, dar
    care locuiește în România de 2 ani, nu au locul expunerii cunoscut;
  • 2 cazuri din jud.Argeș provin dintr-un focar familial; locul expunerii – necunoscut;
  • 1 caz din jud.Teleorman provine din focar familial cu 3 cazuri de COVID-19, din
    care doar acesta confirmat cu varianta Delta – caz tertiar; locul expunerii cazului
    index-necunoscut;
  • 1 caz din mun.București provine dintr-un focar familial cu 2 cazuri COVID-19, din
    care doar unul confirmat cu varianta Delta;
  • 13 cazuri din jud. AG, AR, BZ, DJ și mun.București nu au nicio legătură
    epidemiologică menționată;
  • 1 caz a refuzat colaborarea cu DSP B;

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati