Primul pompier recuperat în străinătate după exploziile de la Crevedia a revenit în țară în noaptea dintre marți și miercuri. Acesta a fost tratat în Austria alături de alți doi răniți.
Primul român tratat în străinătate după ce exploziile de la Crevedia a revenit în țară
Marcel Ciolacu a fost prezent în miezul nopții pentru a-l întâmpina și pentru a discuta cu tânărul pompier în vârstă de 28 de ani. Cel din urmă se simte bine acum.
În acest timp, guvernul precizează că pacienții tratați în unități medicale din străinătate și cei din spitalele din România pot fi însoțiți de membri ai familiei.
”L-am întâmpinat în această noapte pe tânărul nostru pompier întors acasă după tratamentul medical în străinătate. M-am bucurat că starea lui de sănătate este bună şi va putea să revină la viaţa normală în scurt timp.
I-am mulţumit pentru curaj şi pentru că împreună cu colegii săi au intervenit să-şi salveze semenii şi să securizeze zona afectată de exploziile puternice. Avem veşti bune şi despre ceilalţi doi români trataţi în Austria.
Pe ei şi pe toţi românii noştri pompieri şi civili îngrijiţi acum în unităţi medicale din străinătate îi aşteptăm cu bine acasă!”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, citat într-un comunicat de presă trransmis de către Guvern.