Primul pas concret pentru un pasaj subteran la aeroportul Otopeni, care să asigure ieșire directă în DN1 spre București

Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a lansat în SICAP licitația pentru proiectarea unui pasaj subteran care va asigura ieșirea directă din Aeroportul „Henri Coandă” – Otopeni pe DN1, pe sensul de mers către București. Costul maximal este de 1,8 milioane lei, cu un termen de execuție de 12 luni, notează economedia.ro.

În prezent, fluxul auto care părăsește aeroportul spre Capitală suferă din cauza ambuteiajelor de la intersecția cu DN1, generând cozi interminabile în orele de vârf. Noul proiect propune o subtraversare a DN1 în partea de sud a aeroportului, creând o altă cale de ieșire spre  București.

Conform documentației de licitație, obiectivele principale sunt: optimizarea fluxurilor, adică separarea traficului de tranzit de pe DN1 de cel care iese din terminalul de sosiri, reducerea timpului de așteptare, adică eliminarea necesității de a acorda prioritate sau de a aștepta la semafoarele actuale pentru anumite manevre, și siguranță sporită, adică diminuarea riscului de coliziune prin eliminarea punctelor de intersectare la nivel a fluxurilor auto.

Această investiție nu este izolată, ci vine în completarea eforturilor CNAIR de a lărgi DN1 la profil de 3+3 benzi între aeroport și viitorul nod cu Autostrada de Centură A0, dar și în contextul lucrărilor la Magistrala M6 de metrou. Pasajul este gândit să preia volumele mari de pasageri care sunt așteptate odată cu finalizarea noului terminal al aeroportului.

Scoaterea la licitație a proiectării este primul pas concret spre execuție, care este estimată să fie scoată la licitație anul viitor, cu termen final de recepție 2029. Din momentul semnării contractului, proiectantul va avea misiunea de a utiliza tehnologia BIM (Building Information Modeling) pentru a se asigura că structura subterană nu interferează cu rețelele complexe de utilități și cu viitoarea infrastructură feroviară sau de metrou din zonă.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati