Între 26-27 martie, Primăria Sector 2, împreună cu Centrul Teritorial Veterinar, organizează primul târg de adopții pentru cățeii și pisicile din adăposturile primăriei.
Este o premieră, pe care primăria intenționează să o transforme în tradiție, iar de-a lungul întregii veri spune că va organiza astfel de târguri de adopție în parcurile Sectorului 2.
Animalele sunt bine îngrijite, hrănite, sterilizate și vaccinate.
„V-așteptămla primul târg de adopții din Parcul Obor să-i cunoașteți îndeaproape. Aici găsiți prietenie, loialitate și multă iubire necondiționate. Adoptați. Nu cumpărați”, spune Primăria Sector 2, pe Facebook.
„Astăzi (n.red. – sâmbătă) a fost o zi însorită, o zi excelentă pentru a veni în parcul Obor, unde Centrul Teritorial Veterinar al sectorului 2 organizează târg de adopții. Au fost multe persoane astăzi și, ce este mai important, 10 blănoși (8 câini și 2 pisici) au fost adoptați: Albisor, Lessie, Zara, Papusica, Misha, Ness, Rocky, Cora precum și Tigruț și Calico vor avea parte de dragostea unor familii fericite.
Vă mai așteaptă, mâine Masha, Bella, Zora, Laika, Rita, Happy, Fifi, Dodo, Dora, Cara, Sasha și Lady, precum și Zgâtioasa, Fram, Fifi și Ruby”, a scris Radu Mihaiu, pe Facebook.