Primul transplant cardiac din 2022, la Spitalul Floreasca

0
227

Primul transplant cardiac din acest an a fost făcut vineri, 14 ianuarie, de echipa coordonată de Prof. Dr. Horațiu Moldovan, împreună cu Prof. Dr. Horațiu Suciu.

Acesta este, de altfel, și primul transplant cardiac realizat de tânăra echipă a Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară de la Spitalului Clinic de Urgență București – Floreasca.

„Ne bucurăm să contribuim la reluarea activității de transplant în Clinica de Chirurgie Cardiovasculară a SCUB, felicitări pentru tânăra echipă care duce mai departe tradiția transplantului cardiac în această clinică; sper ca un număr tot mai mare de pacienți care sunt pe listele de potențiali receptori să beneficieze de transplant în cel mai scurt timp.”, a declarat Prof. Univ.Dr. Horațiu Suciu, după încheierea intervenției.

Pacientul care a primit transplantul are 32 de ani și se afla de mai mult timp pe lista receptorilor. Cordul a fost prelevat în cursul dimineții la Spitalul de Urgență Militar Central, donatorul fiind o tânără de 20 de ani aflată în moarte cerebrală în urma unei hemoragii cerebrale.

Domnul Prof. Univ. Dr. Horațiu Moldovan a declarat, la rândul său: „Intervenția a durat aproape 5 ore și a reunit eforturile echipelor specializate din București și Târgu Mureș; mulțumesc pentru suport profesorului Horațiu Suciu și echipei sale, ale căror rezultate în domeniul transplantului cardiac în România ne-au inspirat și motivat în munca noastră la SCUB.

Dorim ca programul de transplant cardiac în România să continue într-un ritm și mai dinamic, iar resursele alocate să fie îndreptate spre creșterea numărului de intervenții, precum și pentru formarea tinerilor medici în acest domeniu de înaltă specialitate.”

Prof. Univ. Dr. Habil. Horațiu Moldovan a preluat conducerea Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară de la Spitalul Floreasca în luna martie a anului trecut.

În cele 9 luni de activitate, tânăra echipă de specialiști a efectuat 182 operații de chirurgie cardiacă, dintre care 135 pe cord deschis, cu circulație extracorporală, la care se adaugă intervențiile de urgență din gardă – preponderent în aria chirurgiei vasculare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.