Prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a, a murit

Prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, a încetat din viaţă. Prințul avea 99 de ani.

Anunțul decesului prințului consort, care avea titlul de duce de Edimbourgh, a fost făcut de casa regală britanică.

“Cu o profundă întristare Majestatea Sa Regina anunță moartea iubitului ei soț, Alteța Sa Regală Prințul Filip, Duce de Edinburgh. Alteța Sa Regală a decedat în această dimineață la Castelul Windsor. Anunțuri suplimentare vor fi făcute în timp util. Familia Regală se alătură oamenilor din întreaga lume în doliu pentru pierderea sa”, a anunțat Palatul Buckingham

Prințul Philip a avut mai multe probleme de sănătate și a fost internat recent în spital, unde a petrecut o lună.

Prințul s-a internat pe 16 februarie, după ce s-a simțit rău. Ulterior a suferit o procedură pentru o afecțiune cardiacă pe care o avea. A petrecut 28 de nopți în spital, cea mai lungă perioadă de spitalizare din viața lui, potrivit BBC.

Motivul exact al internării inițiale nu a fost dezvăluit, dar Palatul Buckingham a spus la acea vreme că nu avea legătură cu COVID-19.

Foto: The Royal Family / Facebook

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati