Procent extrem de impozitare pentru produse de economisire câștigurilor generate de fondurile de pensii

0
232
Pixabay

Guvernul vrea să aplice cel mai mare procent de impozitare pentru produse de economisire câștigurilor generate de fondurile de pensii, acuză ​Asociația Administratorilor Fondurilor de Pensii Private (APAPR), potrivit europalibera.org. 

Mai exact, câştigurile de capital din fondurile de pensii private ar putea fi impozitate cu 15 sau 20%, conform unor prevederi ale Codului Fiscal 2024.

Modificările Codului Fiscal vizau reformarea pensiilor speciale, prin supraimpozitarea veniturilor care nu provin din contributivitate.

Asociația atrage însă atenția asupra unor articole care pot afecta și pensionarii cu venituri din pensii private. Astfel, în noul Cod, câștigurile de capital din fondurile de pensii private (Pilonul II obligatoriu și Pilonul III facultativ) sunt asociate eronat cu partea necontributivă a pensiilor de serviciu, cunoscute ca „pensii speciale”, explică APAPR.

Specialiștii spun că orice încercare a guvernanților de a se apropia de banii strânși de români în fondurile private va avea un cost politic.

„Eu cred că, în momentul în care se vor atinge de acei bani, oamenii, chiar dacă nu sunt foarte educați din punct de vedere financiar, vor simți rapid că pierd bani. Și orice taxare, suprataxare a acelor bani de pensie în final va atrage nemulțumirea generală a oamenilor și, cu siguranță, sprijinul politic al unor partide care atentează la așa ceva va fi complet deteriorat”, susține Cristian Păun, profesor de economie.

Articolele din Codul Fiscal la care fac referire cei de la Asociația Administratorilor Fondurilor de Pensii Private sunt doar unele dintre modificările legislative importante care privesc pensiile private și care intră în vigoare de la 1 ianuarie 2024.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.