Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti organizează, duminică, tradiţionala procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea.
Participanţii – preoţi, credincioşi, călugări şi călugăriţe din întreaga Arhidieceză Romano-Catolică de Bucureşti, precum şi preoţi şi credincioşi greco-catolici – vor porni în procesiune de la monumentul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, situat în apropierea sediului Nunţiaturii Apostolice din Bucureşti (la intersecţia bd. Schitu Măgureanu cu str. Pictor C. Stahi, în vecinătatea Parcului Cişmigiu), informează organizatorii într-un comunicat transmis Agerpres.
Procesiunea, care va fi condusă de Arhiepiscopul Mitropolit romano-catolic de Bucureşti, Aurel Percă, anticipează, din motive organizatorice, sărbătoarea Sfântului Ioan Paul al II-lea, comemorat în calendarul catolic în ziua de 22 octombrie.
Evenimentul se va desfăşura după următorul program:
* Participanţii se vor reuni la monumentul Sf. Ioan Paul al II-lea (ora 15,15);
* Sf. Rozariu în faţa monumentului, în prezenţa IPS Aurel Percă (ora 15,30);
* Celebrare liturgică prezidată de IPS Aurel Percă şi binecuvântare cu relicva Sf. Ioan Paul al II-lea (ora 16,00);
* Procesiunea va porni spre Catedrala Sf. Iosif (ora 16,15);
* Sfânta Liturghie solemnă în Catedrala Sf. Iosif, prezidată de IPS Aurel Percă (ora 16,45).
Procesiunea cu relicva Sfântului Ioan Paul al II-lea a intrat în tradiţia catolicilor bucureşteni, alături de celelalte două procesiuni anuale, cea din sărbătoarea Floriilor şi cea din sărbătoarea Trupul şi Sângele Domnului.
Relicva Sf. Ioan Paul al II-lea constă într-o bucăţică de pânză cu câteva picături de sânge ale Suveranului Pontif polonez şi a fost dăruită Catedralei Sfântul Iosif din Bucureşti la 19 mai 2011 de către Cardinalul Stanislaw Dziwisz, Arhiepiscop emerit de Cracovia, fost secretar personal al Papei Ioan Paul al II-lea.
* Născut la 18 mai 1920, la Wadowice, în Polonia, Karol Wojtyla a fost ales papă în conclavul din octombrie 1978, luându-şi numele Ioan Paul al II-lea.
A murit la 2 aprilie 2005, la Vatican, iar procesul său de beatificare a fost deschis, în mod excepţional, la 28 iunie acelaşi an. La 1 mai 2011, a fost declarat fericit de Papa Benedict al XVI-lea, acum emerit, iar Papa Francisc l-a declarat sfânt la 27 aprilie 2014.
Ioan Paul al II-lea a fost, astfel, înscris în calendarul Bisericii Catolice, comemorarea sa liturgică fiind stabilită la 22 octombrie a fiecărui an.