Procurorii din Bucureşti i-au reţinut pe Marian Cătălin Militaru, consilier general al PMP, suspectat de trafic de influenţă, şi pe Constantin Cătălin Şerpescu, consilier PMP în cadrul Consiliului Local al Sectorului 2, pentru instigare la trafic de influenţă şi luare de mită, potrivit unor surse judiciare. Dosarul are legătură cu amplasarea a 50 – 100 de panouri publicitare în Sectorul 2.
Alături de cei doi a fost reţinut şi omul de afaceri Corin Romanescu, fiind acuzat de complicitate la trafic de influenţă şi dare de mită. Procurorii au cerut arestarea lor preventivă.
Potrivit anchetatorilor, Marian Cătălin Militaru, la instigarea lui Cătălin Şerpescu şi cu complicitatea lui Corin Romanescu, i-ar fi cerut primarului Sectorului 2, Radu Mihaiu, ca acesta să fie de acord cu emiterea actelor administrative necesare unei firme a lui Romanescu pentru amplasarea a 50-100 panouri publicitare pe domeniul public cu promisiunea ca va interveni la alţi consilieri pentru ca aceştia să voteze proiectele edilului până la finalul mandatului.
”La data de 25.10.2021, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a inculpaţilor: M.M.C. – consilier general în cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti sub aspectul infracţiunii de trafic de influenţă, Ş.C.C. – consilier în cadrul Consiliului Local Sector 2 sub aspectul infracţiunii de instigare la trafic de influenţă şi luare de mită, respectiv R.C. sub aspectul infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă şi dare de mită”, a transmis, marţi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Consilierul general este Militaru Marian-Cătălin, din partea PMP, iar consilierul din Sectorul 2 este Şerpescu Cătălin Constantin, tot din partea PMP, scrie news.ro.
Dosarul are legătură cu amplasarea a 50 – 100 de panouri publicitare
Potrivit procurorilor, în 06.07.2021, consilierul general, la instigarea şi cu ajutorul consilierului local, dar şi cu complicitatea celuilalt inculpatul, om de afaceri, a pretins de la primarul Sectorului 2 ca acesta să fie de acord cu emiterea actelor administrative necesare unei societăţi controlate de omul de afaceri pentru amplasarea a 50-100 de panouri publicitare închiriabile pe domeniu public al Sectorului 2 .
În schimb, consilierul a promis că ” prin influenţa pe care o are asupra consilierilor locali Ş.C.C. şi I.F.I. din partea aceleiaşi formaţiuni politice, îi va determina să-şi exercite dreptul de vot într-un mod favorabil Primarului pe durata actualului mandat. Totodată, la data de 08.09.2021 inculpatul M.M.C. a pretins suplimentar de la aceeaşi persoană, în schimbul folosirii aceleiaşi influenţe asupra consilierului I.F.I. şi pentru ca acesta să voteze în acelaşi mod, ca Primarul sectorului 2 să-i găsească consilierul menţionat un loc de muncă”.
”La data de 05.08.2021 şi în contextul intermedierii ofertei de traficare a influenţei lui M.M.C. faţă de Primarul Sectorului 2, inculpatul Ş.C.C. care, în calitate de consilier local în cadrul Consiliului Local Sector 2, era unul dintre cei care urma să voteze în modul promis, a pretins în numele său şi în interes personal de la Primarul sectorului 2 ca acesta să-i găsească inculpatului M.M.C. un loc de muncă. Aceasta a fost o cerinţă proprie şi suplimentară celei referitoare la exercitarea favorabilă a atribuţiilor de Primar raportat la panouri. La data de 18.08.2021, în contextul detalierii modului concret în care dorea, alături de inculpaţii M.M.C. şi Ş.C.C., ca Primarul Sectorului 2 să-şi exercite favorabil atribuţiile de serviciu raportat la emiterea actelor administrative necesare amplasării panourilor (anume să fie valabile mai mult de 5 ani), inculpatul R.C. i-a promis primarului sprijin cu ocazia alegerilor locale ce vor avea loc în anul 2024, prin acordarea unor condiţii avantajoase de folosire a acelor panouri pentru expunere publică în campania electorală, în schimbul emiterii acelor acte administrative necesare pentru amplasarea aceloraşi panouri”, au precizat procurorii.
Aceştia au transmis că a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti în vederea luării măsurii arestării preventive a inculpaţilor pe o durată de 30 de zile.