Prof.dr. Doina Pleșca: „Unul din 4 pacienți cu rujeolă ajung în spital. Unul din 1000 decedează”

Peste 2000 de cazuri de rujeolă au fost confirmate la nivel național. În ultimele zile s-a semnalat un focar de rujeolă și la una dintre școlile bucureștene. Avertismentul dat de medici, care spune că vaccinul poate face diferența între viață și moarte, în cazurile grave, ar trebui să atragă atenția părinților reticenți, potrivit bucureștifm.ro.

„Mărturisesc că ne așteptam ca niște fenomene de genul acestei  epidemii să apară după cei 3 ani și jumătate de pandemie, deci nu e o noutate, pentru că, de fapt astea sunt consecințele unei deficiențe în ceea ce înseamnă vaccinarea copiilor, pentru că o bună parte din cei care lucrează și care au lucrat în sistemul de sănătate au fost conectați, nu doar în România, ci pe întreg globul, în a salva viețile pacienților infectați cu SARS COV II și care au dezvoltat boala COVID-19.”

Riscul unei epidemii severe este foarte mare

Epidemia de rujeolă a apărut pe fondul amânării vaccinării în perioada pandemiei SARS COV II, când sistemele medicale erau orientate către salvarea celor infectați cu acest virus. O altă cauză o reprezintă refuzul părinților de a-și vaccina copiii.

„ Estimările Organizației Mondiale a Sănătății, ca de altfel și a UNICEF-ului,  ca urmare a sutelor de milioane de copii care au ratat niște vaccinuri, printre care și vaccinarea împotriva rujeolei, ne preconiza pericolul iminent al apariției unor astfel de evenimente epidemiologice. De ce spun asta, pentru că ideal ar fi ca un număr mare de copii, peste 95 % să se vaccineze, adică dintr-o sută dacă 95 sunt vaccinați, mai rămân doar 5. Iar riscul de a se împrăștia este mult mai redus, dar dacă noi ne uităm la cifrele existente azi în România, 78 % la prima doză și 62 % la a doua doză, atunci ne putem imagina cât de periculoasă este contagiozitatea acestei boli. De fapt, este una dintre cele mai redutabile boli”- Prof.dr.Doina Pleșca – Președinta Societății Române de Pediatrie infectocontagioase.”

Ce este rujeola?

Pentru a înțelege necesitatea vaccinului, este necesar să înțelegem ce este rujeola și care sunt efectele acesteia. Cunoașterea acestora ne poate ajuta în luarea unei decizii responsabile, în ceea ce privește sănătatea și viitorul copiilor noștri.

„Este o boală infectocontagioasă produsă de un virus care poate că prin definiție este cea mai anergizantă boală. Asta înseamnă că realizează o depresie imunitara, nu doar pe parcursul bolii, două sau trei săptămâni, ci pe parcursul a mai multor luni ori unul sau doi ani, așa cum menționează alții. Răspunsul imun al individului, în ceea ce înseamnă sinteza de anticorpi  sau mergem mai departe, apărarea propriu-zisă imunitară la nivelul organului principal, aparatul respirator, este deteriorată.”- Prof.dr.Doina Pleșca

Efectele rujeolei asupra copiilor

„Un pacient cu rujeolă se comportă ca un individ care are un sindrom de imunodepresie. Asta  înseamnă că va face o boală foarte severă, evident cu un tablou clinic extrem de variat care se complică și complicațiile înseamnă în primul rând boli pulmonare grave, bronhopneumonii, pneumonii cu supurație, insuficiență respiratorie, complicații neurologice de care trebuie să ne temem și trebuie să insistăm asupra lor, care pot surveni în perioada când pacientul are erupția cutanată, dar care pot să survină și după un interval de câteva luni de la boală, encefalitele. O encefalită la copil înseamnă distrucția unei zone neuronale care va lăsa sechele ireversibile.

Și nu în ultimul rând,  pe termen lung înseamnă, asta după niște ani, 4,5,6 ani, când există pericolul să dezvolte ceea ce se cheamă, panencefalită terorizantă subacută și care, din nefericire, duce la o distrucție progresivă cerebrală.”

Cu sau fără vaccin?

Fiecare părinte decide, numai că decizia ar trebui luată după o amplă cercetare a ceea ce înseamnă această boală și ravagiile pe care ea le poate face.  Cei care au creat aceste vaccinuri au crezut în misiunea lor, aceea de a opri răspândirea unei boli care omoară foarte mulți copii anual.

„Rujeola, în medie, omoară între 100 și 150.000 de copii anual, foarte mult. Nu știm ce se va întâmpla în acest moment, pentru că dacă numărul de cazuri va crește, evident că cifra ratei de mortalitate va fi mai mare. Discutăm despre o boală care unul din 4 copii, preponderent la copii, dar să nu uităm că sunt adulți și să nu uităm că sunt vârstnici care pot face boli cu manifestări clinice mult mai severe, cei care nu au imunitate, adică cei care nu au fost alimentați la sân, căci prin sân primesc anticorpi, cei care nu au fost vaccinați, cei care nu au trecut prin boală sunt cei care sunt expuși în permanență acestei infecții. Important este să reținem că unul din 4 pacienți cu rujeolă ajung în spital, pentru că au forme severe. Unul din 1000 decedează. Anual se specifică  o cifră între 4500 și 5000 de decese. Vorbim de vieți de copii, pentru că marea majoritate a cazurilor se întâmplă în primii 4 ani de viață.”  – Prof.dr.Doina Pleșca – Președinta Societății Române de Pediatrie

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati