Profesorii din România primesc salariile majorate, ca urmare a grevei. Ligia Deca: „Demersul a fost posibil”

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat că, începând de vineri, cadrele didactice vor beneficia de majorarea salariilor, în urma adoptării unei Ordonanţe de Urgenţă prin care s-a acordat o creştere medie de peste 25% a remuneraţiilor pentru personalul didactic, potrivit B1. 

 

Ligia Deca: „Promisiunea a fost onorată”

Promisiunea a fost onorată: începând de astăzi, cadrele didactice din România primesc salariile majorate! Primul salariu majorat a fost virat chiar astăzi în contul angajaţilor din sistemul de învăţământ. Demersul a fost posibil în urma OUG adoptate de Guvern, prin care este acordată o creştere medie de peste 25% a salariilor pentru personalul didactic (1.300 lei brut pentru fiecare funcţie didactică, indiferent de vechime sau de grad)”, a arătat Ligia Deca, vineri, într-o postare pe Facebook.

Ea a adăugat că majorările salariale reprezintă

Majorarea salariilor cu suma de 1.300 de lei brut

Eu voi face tot ce ţine de mine pentru a susţine profesorii din România. Le mulţumesc cadrelor didactice pentru implicare şi pentru că reprezintă modele pentru elevii noştri!”, a afirmat ministrul Educaţiei.

Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat în data de 12 iunie că Guvernul a adoptat două Ordonanțe de urgență care vor oferi cadrelor didactice garanțiile solicitate, în vederea recunoașterii importanței lor în sistemul educațional. Prin majorarea salariilor cu suma de 1.300 de lei brut, se urmărește să se promoveze o abordare mai echitabilă în acest domeniu, scrie Observator.

În esenţă, dacă pe medie creşterea este puţin peste 25%, vedem creşteri importante la debutanţi, care au cea mai mare creştere procentuală, 31,7%”, explica Ligia Deca.

încă o dovadă a faptului că rolul cadrelor didactice este unul deosebit de important pentru un sistem educaţional de calitate”.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati