Consiliul Local al Sectorului 5 a adoptat în şedinţa de miercuri proiectul privind acordarea de vouchere în valoare de 1.000 de lei fiecare, destinate cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar din sectorul 5 al Capitalei, care vor fi susţinute să-şi dezvolte competenţele digitale. Mai exact, aceste sume vor fi destinate unor cursuri care să îi ajute pe profesori la predarea online.
Programul „Voucher educaţional” va fi implementat de Primăria Sectorului 5, în colaborare cu Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache” şi cu unităţile de învăţământ de pe raza sectorului. Centrul este cel care se va ocupa de procedura de achiziţie a voucherelor, iar ulterior acestea vor ajunge la primărie. Instituţia este cea care se va ocupa de distribuirea lor în şcoli, la cadrele didactice care vor beneficia de programele de dezvoltare a competenţelor digitale.
„Educaţia copiilor noştri este o prioritate. Iar pentru ca ei să beneficieze de un învăţământ de calitate, trebuie să îi susţinem şi pe profesori. Vedem că epidemia de COVID-19 nu a ajuns la final şi elevii sunt nevoiţi să înveţe în continuare de acasă. Vrem să ajutăm cadrele didactice să se perfecţioneze în ceea ce înseamnă competenţe digitale, pentru ca este esenţial ca ei să fie foarte bine pregătiţi pentru predarea online. Sumele nu sunt foarte mari, însă un astfel de proiect poate face diferenţa între un învăţământ de calitate şi unul deficitar. Noi nu ne permitem să ne jucăm cu educaţia copiilor din Sectorul 5”, a transmis Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.