Profilul șoferului agresiv în trafic. Sociolog: Are tendința de a alege o mașină puternică

Specialiștii spun că agresivitatea în trafic apare la două tipuri de oameni: cei care sunt agresivi în general și cei care cedează sub presiunea aglomerației ori a infrastructurii din România, scrie digi24.ro.

Dan Petre, sociolog: Deci mai degrabă tânăr, mai degrabă bărbat, până în 35 de ani, mai degrabă cu experință mai redusă, cu ore de „zbor”, cu un număr mai mic de ore de condus, cu un mecanism rudimentar de gestionare a emoțiilor.

Șoferul agresiv are tendința de a alege o mașină puternică, iar asta îi amplifică și mai mult comportamentul ostil în trafic, atrag atenția specialiștii. Iar sancționarea nu este neapărat o soluție.

Aceste imagini surprinse în traficul din Capitală la o zi de la modificarea legislației sunt dovada: în numai câteva secunde acest șofer a reușit să încalce trei dintre noile reguli de circulație.

– Claxonat excesiv 580 lei
– Frânarea nejustificată 580 lei
– Turarea nejustificată a motorului 580 lei

Total: 1.740 lei

În alte state europene un gest căruia noi nici nu îi mai dăm atenție, claxonatul excesiv, de exemplu, e mult mai dur penalizat. Așa că acolo șoferul agresiv pe șoselele de la noi, poate avea cu totul alt comportament.

Dan Petre, sociologPentru că se schimbă contextul, sunt drumuri mai bune, legislația este diferită și pedepsele sunt diferite, dar mai ales oportunitățile.

Cât costă claxonatul excesiv în Europa

Olanda 390 euro
Franța 135 euro
Italia 170 euro

Lucian Bode, ministru de Interne: Am adus aceste modificări, o obligație prin PNRR, de a reduce cu 25% accidentele grave în raport cu 2019. Asta trebuie să se întâmple până în 2026.

Prin dublarea perioadei de suspendare a permisului și înăsprirea amenzilor, autoritățile vor să reducă numărul de accidente provocate de șoferii agresivi.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati