Prognoza în Capitală. Maxime de 9 grade şi precipitaţii mixte în weekend

Precipitaţii mixte şi temperaturi maxime de până la 9 grade Celsius se vor înregistra în Bucureşti pe parcursul zilelor de vineri şi sâmbătă, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Astfel, în intervalul 26 ianuarie, ora 10:00 – 27 ianuarie, ora 8:00, în Capitală, cerul va fi variabil, cu probabilitate mai ridicată pentru înnorări şi fulguieli în a doua parte a nopţii. Vântul va sufla moderat la slab. Temperatura maximă se va situa în jurul a 9 grade, iar cea minimă va fi cuprinsă între -7 şi -3 grade, transmite Agerpres.

În cursul zilei de sâmbătă, între 8:00 şi 22:00, cerul va avea înnorări şi trecător se vor semnala precipitaţii mixte, slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, iar valorile maxime de 4 – 6 grade.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati