Prognoza meteo în Bucureşti. Vreme în general închisă şi averse, în următoarele trei zile

Meteorologii prognozează pentru zona Capitalei, în următoarele trei zile, o vreme în general închisă, cu cer mai mult noros şi precipitaţii sub formă de averse.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în intervalul 7 octombrie, ora 20:00 – 9 octombrie, ora 10:00, în Bucureşti cerul va fi mai mult noros, temporar va ploua şi sub formă de averse şi vor fi posibile şi descărcările electrice, scrie G4Media.

De asemenea, se pot cumula 15 – 25 litri/mp, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări (40 – 50 km/h) îndeosebi în prima parte a intervalului.

Temperatura maximă de joi (8 octombrie) se va situa în jurul valorii de 21 de grade Celsius, în timp ce minima va fi de 15 – 16 grade Celsius, în noaptea de miercuri/joi (7/8 octombrie) şi de 12 – 14 grade, în noaptea de joi/vineri (8/9 octombrie).

ANM a emis, miercuri, noi atenţionări Cod galben de ploi însemnate cantitativ, ce vizează zone din 25 de judeţe, până vineri dimineaţa.

Astfel, în intervalul 7 octombrie, ora 20:00 – 9 octombrie, ora 10:00, vor fi ploi ce vor avea şi caracter torenţial, în judeţele: Alba, Argeş, Bacău, Braşov, Brăila, Botoşani, Buzău, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Iaşi, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiş, Vâlcea, Vrancea şi Vaslui.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati