Program de asistenţă medicală mobilă pentru consumatorii de droguri din Capitală, aflați în închisoare

Agenţia Naţională Antidrog implementează Programul de Asistenţă Mobilă (PAM), prin care sunt furnizate servicii medicale specializate (inclusiv continuitatea tratamentului substitutiv cu metadonă) pentru persoanele consumatoare de droguri care se află în stare de arest preventiv în Capitală.

Potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale Antidrog, acest program funcţionează, zilnic, prin intermediul unei echipe mobile de asistenţă.

Reţeaua de servicii de asistenţă accesată de echipa PAM este constituită din furnizori din comunitate, publici, privaţi, organizaţii nonguvernamentale, precum şi din furnizorii sistemului penitenciar, reprezentaţi de unităţile penitenciare.

  • De la începutul anului 2022, s-a observat o creştere a numărului de solicitări din partea centrelor de arestare preventivă din Bucureşti în ceea ce priveşte acordarea serviciilor de asistenţă oferite de PAM.

Astfel, pentru un număr mare de persoane arestate s-a efectuat evaluarea şi testarea pentru consumul de droguri în urină, iar pentru 27 de beneficiari s-a asigurat menţinerea tratamentului cu metadonă.

După finalizarea perioadei de reţinere sau arestare preventivă, beneficiarii au fost direcţionaţi, după caz, către un program de tratament substitutiv din cadrul sistemului penitenciar, către programul de asistenţă în evidenţa căruia se aflau anterior stării de reţinere sau către Programele de Asistenţă Integrată a Adicţiei din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog.

În condiţiile epidemiologice deosebite generate de pandemia cu SARS-CoV-2, echipa PAM a asigurat continuitatea tratamentului substitutiv persoanelor carantinate la domiciliu sau internate pentru complicaţii asociate în secţiile de specialitate ale spitalelor din Bucureşti.

De asemenea, în contextul conflictului dintre Rusia şi Ucraina care a generat o criză în rândul serviciilor de tratament pacienţilor ucraineni dependenţi de heroină, PAM s-a implicat activ în asigurarea continuităţii tratamentului pentru 6 beneficiari din Ucraina, prin transportul acestora şi medierea intervenţiei medicale, în colaborare cu spitalele de psihiatrie şi organizaţiile nonguvernamentale din Bucureşti.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati