Program de testare genetică pentru cancerul de sân în formă incipientă, supus votului CGMB. 400 de persoane ar urma să beneficieze de teste în următorii doi ani

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) discută, în şedinţa de vineri, o propunere de hotărâre care vizează aprobarea unui proiect de testare genetică pentru cancerul de sân în formă incipientă. Un număr de 400 de persoane ar urma să beneficieze de teste genetice în următorii doi ani, în baza acestui proiect pentru care se alocă aproape cinci milioane de lei de la bugetul local, transmite News.ro.

Proiectul „Testarea genetică la cancerul de sân în formă incipientă” presupune, conform documentelor publicate de Primăria Capitalei, alocarea unui buget multianual de 4.940.000 de lei pentru derularea programului în anii 2023 şi 2024. Astfel, în fiecare dintre aceşti ani se alocă 2.470.000 de lei pentru realizarea de teste genetice, costul unui test fiind de 12.350 de lei. În aceste condiţii, în fiecare dintre cei doi ani în care se va derula proiectul 200 de persoane vor beneficia de teste genetice privind depistarea precoce a cancerului de sân.
Sursa de finanţare a proiectului o reprezintă bugetul propriu al municipiului Bucureşti, prin Administraţia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucureşti si/sau alte surse legal constituite.
Beneficiarii  proiectului vor fi pacienţi cu domiciliul stabil în municipiul Bucureşti sau viza de reşedinţă obţinută cu cel puţin 6 luni înainte de depunerea cererii, cu vârsta peste 18 ani, diagnosticaţi cu cancer mamar în stadii incipiente, cu tumori pana in 5 cm (T1-T2), ganglioni axilari negativi sau pozitivi, receptori hormonali pozitivi sau negativi.
„Diagnosticul si tratamentul cancerului mamar includ aproape întotdeauna unele tipuri de intervenţii chirurgicale, pentru ca medicul să poată îndepărta toata tumora sau o parte a tumorii canceroase. Medicii anatomopatologi examinează, apoi, mici segmente din tumoră (luate în urma biopsiei mamare), pentru a confirma prezenţa cancerului mamar, a clasifica boala în funcţie de tipul şi subtipul cancerului, a determina proporţiile cancerului şi dacă întreaga tumoră a fast sau nu îndepărtată chirurgical. Pot fi efectuate teste suplimentare, pentru a se studia în amănunt genele şi proteinele care stau la baza cancerului de care suferă pacientul. Fiecare tip de cancer mamar deţine o combinaţie unică de modificări la nivel celular, iar testele care se fac în laborator, când se examinează celulele din tumoră, analizează aceste modificări apărute în celulele canceroase. În acest fel, se obţin mai multe informaţii despre cancerul unui pacient, cum ar fi: riscul de recidivă (de reapariţie) ca urmare a anumitor tratamente; cât de bine funcţionează un anumit tratament în cazul pacientului; dacă tratamentele specifice ţintite pot fi mai mult sau mai puţin eficiente”, sunt considerentele care stau la baza proiectului.

Primăria Bucureşti a derulat şi în perioada 2018 – 2021 un proiect care a permis efectuarea unor testări genetice pacienţilor diagnosticaţi cu cancer mamar.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati