Program STB Revelion 2021. Cum vor circula autobuzele și tramvaiele de Anul Nou

0
93
STB

Program STB Revelion 2021. Mijloacele de transport public ale STB SA vor circula după un program special în zilele de 1 și 2 ianuarie 2021, conform unui comunicat transmis de Societatea de Transport București, miercuri, potrivit antena3.ro.

În primele două zile ale noului an, liniile de transport public vor funcționa conform programului unei zile de duminică.

Linia de troleibuz 66 va reveni la traseul de bază, începând cu data de 01.01.2021, ca urmare a creării condiţiilor de circulaţie a troleibuzelor pe Şos. Colentina.

Astfel, troleibuzele liniei 66 vor circula între terminalele „Spitalul Fundeni” şi „Vasile Pârvan”, pe traseul următor: Şos. Sportului, Şos. Colentina, Calea Moşilor, Bd. Carol I, Bd. Regina Elisabeta, Bd. Mihail Kogălniceanu, Splaiul Independenţei, Str. Constantin Noica, Calea Plevnei, Str. Vasile Pârvan.

Pe tronsonul cuprins între Str. Doamna Ghica şi staţia “Cremeniţa”, pe sensul de mers spre terminalul “Spitalul Fundeni”, troleibuzele liniei 66 vor efectua opriri înaintea intersecţiei cu Str. Doamna Ghica, în staţia “Doamna Ghica” (comună cu cea a liniilor 143, 182, R409, 682, N101, 108 şi N125), având în vedere menţinerea restricţiilor pe prima bandă de circulaţie de pe Şos. Colentina.

De la aceeaşi dată, linia navetă 667 va fi desfiinţată, potrivit comunicatului publicat de Societatea de Transport Bucureşti.

Măsura carantinei de noapte în București rămâne valabilă și de Revelion

Măsura carantinei de noapte rămâne valabilă și în noaptea dintre ani, astfel că se interzice circulaţia în toate localităţile, pentru toate persoanele, în afara locuinţei/gospodăriei, în intervalul orar 23:00-05:00, cu următoarele excepţii motivate de:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;

c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.