Programul activităților la Festivalul Familiei din 12 iunie 2021

Festivalul Familiei, primul festival care îmbină distracția cu educația, se va desfășura sâmbătă, 12 iunie 2021, între orele 10:00 și 20:00, la Ferma Pedagogică Săbăreni, județul Giurgiu. Familiile care vor participa la activitățile distractive vor învăța lucuri noi la atelierele creative și se vor întrece în competiții.

La Festivalul Familiei participanții se vor distra cu jocurile de familie puse la dispoziție în cadrul evenimentului, vor participa la activități distractive, vor învăța lucruri noi la atelierele creative, se vor întrece la competițiile de familie, dar mai ales vor petrece timp de calitate în familie.

Festivalul Familie sprijină și promoveazaă educația, respectiv dezvoltarea personală a copiilor. Festivalul este organizat sub forma unui eveniment de strângere de fonduri (fundraising event) pentru inițierea, organizarea și derularea proiectelor educaționale / dezvoltare personala, respectiv activități extrașcolare pentru copiii din localitățile Bacu, Joița si Săbăreni – județul Giurgiu.

Participarea la eveniment se realizează prin oferirea unui donatii pentru educație la intrarea în cadrul locației.

Programul evenimentului Festivalul Familiei

10:00 – DESCHIDEREA OFICIALA

10:00 – 11:00 “SCOALA ATLFEL” – CONCURS SAH / JOCURI DISTRACTIVE SI ATELIERE CREATIVE

ACTIVITATE SUSTINUTA DE SCOLILE BACU / JOITA

11:00 – 11:30 SPECTACOL DE DANS / MUZICA PENTRU COPII

ACTIVITATE SUSTINUTA DE CONTOUR VIBE STUDIO

11:30 -12:00 SA DESENAM IMPREUNA!

ACTIVITATE SUSTINUTA DE HAPPY DRAWING FOR KIDS / DESENE VESELE PENTRU COPII

12:00 – 13:00 PARADA CAILOR SI PLIMBARE PE CAI

ACTIVITATE SUSTINUTA DE FERMA PEDAGOGICA

13:00 – 14:00 DEMONSTRATIE TAEKWONDO

ACTIVITATE SUSTINUTA DE REACTIV TAEKWONDO

14:00 – 16:00 COMPETITII PENTRU FAMILII

ACTIVITATE SUSTINUTA DE ASOCIATIA PENTRU DEZVOLTARE PERSONALA SI SOCIALA

16:00 – 17:00 SPECTACOL SI DEMONSTRATII FAMILY FIT, FUN FIT KIDS, AEROBIC SI SALSA

ACTIVITATE SUSTINUTA DE CONTOUR VIBE STUDIO

17:00 – 18:00 DEMONSTRATIE DE FOTBAL

ACTIVITATE SUSTINUTA DE CLUBUL SPORTIV TERMO

18:00 – 19:00 COMPETITII PENTRU FAMILII

ACTIVITATE SUSTINUTA DE ASOCIATIA PENTRU DEZVOLTARE PERSONALA SI SOCIALA

19:00 – 20:00 INCHIDEREA OFICIALA

*Programul este orientativ si se poate modifica in ziua evenimentului.

Asociația pentru Dezvoltare Personală și Socială

Misiunea noastră reprezintă facilitarea accesului la educație, respectiv desfășurarea proiectelor de educație nonformală, dezvoltare personală și sociala în rândul copiilor și tinerilor. Mai multe detalii pe site-ul ONG-ului.

Ferma Pedagogică Săbăreni este situată în incinta fermei Rulouri de Gazon – Strada Tineretului 53 (DN143A) între Bâcu și Săbăreni, la 7 km vest de București, dupa Chiajna și Dragomirești.

Festivalul Familiei se va desfășura conform dispozițiilor oficiale, prin respectarea și asigurarea măsurilor și regulilor prevăzute pentru evenimentele organizate în timpul pandemiei pentru a preveni răspândirea COVID-19.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati