Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, în parteneriat cu Asociaţia Aeronautică Română, invită oamenii sâmbătă, începând cu orele 11.00, la cea de-a zecea ediţie a singurului festival din România care combină acrobaţiile aeriene cu cele nautice – „AeroNautic Show 2019 – Lacul Morii Bucureşti”.
Invitat special al celei de-a zecea ediţii va fi Jurgis Kairys, unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti în acrobaţii aeriene. Evenimentul este organizat de Asociaţia Aeronautică Română în parteneriat cu Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6.
Locuitorii Sectorului 6 şi nu numai, sunt aşteptaţi în număr cât mai mare la cea de-a 10-a ediţie „AeroNautic Show 2019 – Lacul Morii Bucureşti”. De la orele 11.00 şi până la orele 14.00, pe Lacul Morii din Bucureşti, spectatorii vor putea vedea aplicaţii demonstrative ale celor mai importante instituţii şi cluburi de profil aerian şi vor fi surprinşi de arta pilotajului aerian şi nautic.
De pe digul de la Lacul Morii, spectatorii vor putea urmări exerciţii demonstrative realizate de: Ministerul Apărării Naţionale: Statul Major al Forţelor Aeriene, Statul Major al Forţelor Terestre şi Statul Major al Forţelor Navale; Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, SMURD, Iacării Acrobaţi, Jurgis Kairys, Dunca Expediţii, Fly Company, JetSki FreeStyle Team şi Yacht Club Mircea.
Programul AeroNauticShow 2019:
11.00 – 11. 15 – Formaţie 3 avioane YAK 52 TW – Iacării Acrobaţi / Prezentare ambarcaţiuni cu vele – Yaht Club Mircea
11.15 – 11.30 – Zbor de prezentare elicopter Ka 26 – Fly Company – Valer NOVAC/Jet Ski acrobatic – JetSki FreeStyle Team
11.30 – 11.40 – Lansare de paraşutişti pentru amerizare pe Lacul Morii – Skydiving Center /Prezentare Caiac Canoe – FRY
11.40 – 11.45 – Zbor de prezentare avion AN2 – Skydiving Center / Recuperare paraşutişti – ambarcaţiuni cu motor
11.45 – 11.55 – Zbor de prezentare Eurocopter AS 355 Squirrel – Dunca Expediţii / Prezentare ambarcaţiuni cu vele – Yaht Club Mircea
11.55 – 12.15 – Simulare salvare de la înec, cu scafandri şi elicopter SMURD – S.M.U.R.D.
12.15 – 12.25 – Acrobaţie aeriană YAK 52 TW – Iacării Acrobaţi/JetSki Actobatic – JetSki FreeStyle Team
12.25 – 12.35 – Zbor de prezentare avion bimotor Tecnam – SSAvC/Prezentare ambarcaţiuni cu vele – Yaht Club Mircea
12.35 – 12.45 – Lansare de paraşutişti pentru amerizare pe Lacul Morii – Skydiving Center / Prezentare ambarcaţiuni cu vele – Yaht Club Mircea
12.45 – 12.50 – Zbor de prezentare avion AN2 – Skydiving Center / Recuperare paraşutişti – ambarcaţiuni cu motor
12.50 – 13.00 – Acrobaţie aeriană Suhoi solo Kairys – Jurgis Kairys / JetSki acrobatic + Flyboard – JetSki FreeStyle Team
13.00 – 13.10 – Zbor de prezentare elicopter Ka 26 – Fly Company – Valer NOVAC / JetSki acrobatic – JetSki FreeStyle Team
13.10 – 13.20 – Zbor de prezentare avion bimotor Piper Seneca 5 – SSAvC/Flyboard – JetSki FreeStyle Team
13.20 – 13.35 – Zbor de prezentare elicopter Puma – Ministerul Apărării Naţionale – SMFA
13.35 – 13.45 – Zbor de prezentare Eurocopter AS 355 Squirrel – Duna Expediţii / JetSki acrobatic – JetSki FreeStyle Team
13.45 – 14.00 – Show aerian – formaţie avioane Yak 52 TW şi Suhoi – Air Bandits (Iacării Acrobaţi şi Jurgis Kairys)
14.00 – 14.10 – Zbor de prezentare avion AN30 – Ministerul Apărării Naţionale – SMFA – Baza 90 „Transport aerian”
Spectatorii care vor veni de la orele 10.00 vor putea interacţiona cu personalul şi tehnica prezentă la AeroNautic Expo, în Parcul Crângaşi. Expoziţia va fi deschisă până la orele 18.00 şi va găzdui standuri permanente şi momente artistice specifice evenimentului (până la orele 17.30).
Participanţii vor putea interacţiona cu piloţii, marinarii şi cu personalul militar, vor putea afla informaţii despre cariera militară şi vor putea participa la diverse ateliere, atât recreaţionale, cât şi educative. De asemenea, vor putea urmări un exerciţiu demonstrativ Drill – Team, un concert al Muzicii Reprezentative a Armatei şi un spectacol susţinut de Ansamblul Artistic „Doina” al Armatei.
Specialiştii vor realiza exerciţii demonstrative precum: prezentări ale tehnicilor de prim-ajutor şi de intervenţie în caz de urgenţă. Nu vor lipsi momentele artistice specifice profilului evenimentului – concerte şi spectacole de dansuri moderne, muzică şi dansuri tradiţionale macedonene şi greceşti.
Tehnica va fi prezentată de:
– Ministerul Apărării Naţionale cu următoarele structuri:
– Statul Major al Forţelor Terestre,
– Statul Major al Forţelor Navale,
– Statul Major al Forţelor Aeriene,
– Direcţia generală management resurse umane şi Direcţia personal şi mobilizare/ Centrul Militar Zonal Bucureşti,
– Baza 90 Transport Aerian „Comandor Aviator Gheorghe Bănciulescu”,
– Baza de Instruire pentru Vânători de munte „Bucegi”,
– Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul”,
– Centrul de Instruire pentru ISR, Paraşutişti, Operaţii Speciale şi JTAC „General Grigore Baştan”,
– Grupul EOD,
– Detaşamentul de căutare şi salvare prin luptă,
– Academia Tehnică Militară „Ferdinand I”,
– Academia Navală „Mircea cel Bătrân”,
– Şcoala Maiştri Militari de Marină a Forţelor Navale „Amiral Ion Murgescu”,
– Colegiul Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza”,
– Centrul 39 Scafandri,
– Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”,
– Muzeul Naţional al Marinei,
– Editura Militară,
– Muzica Reprezentativă a MApN,
– Ansamblul Artistic „Doina” al Armatei.
– Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă,
– SMURD ,
– Asociaţia Aeronautică Română,
– ROMAERO,
– Colegiul Tehnic de Aeronautică „Henri Coandă”,
– Liga Maiştrilor Militari de Marină,
– Search And Rescue Unitatea Zonală Muntenia,
– Asociaţia Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie- Izvorâtorul de Mir” (AMVVD),
– Suntem România,
– Asociaţia Română pentru Propaganda şi Istoria Aviaţiei,
– Cercetaşii României, şi alte cluburi de profil din domeniile aerian şi nautic.
Programul AeroNautic Expo 2019 va fi:
Activităţi permanente – 10.00 – 18.00:
– Baza de instruire pentru Vânători de munte „Bucegi”: atelier de căţărare, atelier de traversare pe funicular – Ministerul Apărării, Statul Major al Forţelor Terestre,
– D.G. management resurse umane şi Direcţia personal şi resurse umane: stand de promovare a profesiei militare cu prezentarea educaţională a MApN – Ministerul Apărării Naţionale, Centrul Militar Zonal Bucureşti
– Centrul de instruire pentru ISR, Paraşutişti, Operaţii Speciale şi JTAC: stand expoziţional cu tehnică şi din compunerea Detaşamentului FAC/JTAC – Ministerul Apărării Naţionale, Centrul de Instruire „General-Maior Grigore Baştan”,
– Grupul EOD: stand expoziţional cu tehnică şi echipamente specific EOD – Ministerul Apărării Naţionale, Statul Major al Forţelor Terestre,
– Baza 90 transport aerian „Comandor Av. Ghe. Bănciulescu”: expoziţie static cu IAR 330 MEDEVAC – Ministerul Apărării Naţionale, Statul Major al Forţelor Aeriene,
– Detaşamentul de căutare şi salvare prin luptă: stand expoziţional cu personal şi materiale/echipamente specifice – Ministerul Apărării Naţionale, Statul Major al Forţelor Aeriene,
– Detaşamentul de căutare şi salvare prin luptă: stand expoziţional cu expoziţional cu personal şi materiale/echipamente specifice – Ministerul Apărării Naţionale, Statul Major al Forţelor Aeriene,
– Academia Navală „Mircea cel Bătrân”: stand cu ofertele educaţionale şi atelier interactive – Ministerul Apărării Naţionale, Statul Major al Forţelor Navale,
– Şcoala Maiştri Militari de Marină a Forţelor Navale „Amiral Ion Murgescu”: stand cu ofertele educaţionale şi atelier interactive – Ministerul Apărării Naţionale, Statul Major al Forţelor Navale,
– Colegiul Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza”: stand cu ofertele educaţionale şi atelier interactive – Ministerul Apărării Naţionale, Statul Major al Forţelor Navale,
– Centrul 39 Scafandri: atelier interactiv şi prezentarea tehnicii scafandrilor militari – Ministerul Apărării Naţionale, Statul Major al Forţelor Navale,
– Muzeul Naţional al Marinei: stand de prezentare – Ministerul Apărării Naţionale, Statul Major al Forţelor Navale,
– Academia Tehnică Militară „Ferdinand I”: stand de prezentare a echipamentelor militare aflate în faza experimentală, de cercetare sau proiect Ministerul Apărării Naţionale, Academia Tehnică Militară „Ferdinand I”,
– Editura Militară: stand de carte cu titluri specifice – Ministerul Apărării Naţionale, Editura Militară,
– Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”: expoziţie tematică – Ministerul Apărării Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”,
– Stand de prezentare a personalului şi tehnicii folosite în situaţiile asigurării intervenţiei în caz de urgenţă – I.G.S.U. şi S.M.U.R.D.,
– Stand de prezentare a ofertelor educaţionale – Colegiul Tehnic de Aeronautică „Henri Coandă” Bucureşti,
– Stand de prezentare şi ateliere tabere de cercetaşi – Cercetaşii României,
– Stand de prezentare a organizaţiei de pregătire paraşutişti – Skydiving Center,
– Standuri de prezentare – Asociaţia Română pentru Propagandă şi Istoria Aeronauticii, ROMAERO, Asociaţia Suntem România, Liga Militarilor Profesionişti, Liga Maiştrilor Militari de Marină, Asociaţia Militarilor Veterani AMMVD, Asociaţia Tradiţii Ostăşeşti, Search and Rescue Unitatea Zonală Muntenia, Asociaţia Macedonenilor din România, Fly 13 Mytzu,
– Stand de promovare a domeniului aeronautic – Asociaţia Aeronautică Română,
– Stand de prezentare a şcolilor de paraşutism civil, sportive şi oferta de salturi de agrement şi în tandem din România – Agenţia de Paraşutism.
Exerciţii demonstrative – 10.30 – 17.30:
10.30 – 10.45 – Aterizare elicopter PUMA MEDEVAC
14.15 – 14.35 – Concert muzică reprezentativă – Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul”
14.35 – 14.45 – Exerciţiu demonstrativ Drill – Team – Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul”
14.45 – 15.15 – Spectacol folcloric – Ansamblul Artistic „Doina” al Armatei
15.15 – 15.45 – Cercetaşii României
15.45 – 16.15 – Ansamblul de dansuri tradiţionale – Uniunea Elenă din România
16.15 – 16.30 – Decolare Elicopter IAR – 330 „M” – Baza 90 „Transport aerian”
16.30 – 17.00 – Muzică şi dansuri tradiţionale – Asociaţia Macedonilor din România
17.00 – 17.30 – Miniconcert Elena Hasna
Poliţia Locală Sector 6 recomandă participanţilor:
– adoptarea unui comportament decent, în conformitate cu normele de convieţuire socială;
– respectarea indicaţiilor forţelor de ordine şi evitarea implicării în conflicte de orice natură;
– acordarea unei atenţii deosebite bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, telefoane mobile).
Atât intrarea la spectacolul aeronautic, cât şi în zona expoziţiei este LIBERĂ
Pentru a evita aglomeraţia, organizatorii recomandă folosirea mijloacelor de transport în comun. Publicul poate ajunge la eveniment utilizând următoarele mijloace de transport: metrou Staţia Crângaşi şi autobuzele 162, 163, 178, 641, 642. De asemenea, dorim să atragem atenţia asupra faptului că tramvaiul 41 nu va circula pe data de 21 septembrie.