Programul național suport “Din grijă pentru copii” va fi adoptat săptămâna viitoare. În ce constă programul

Guvernul va adopta săptămâna viitoare, printr-o ordonanță de urgență, un program național suport “Din grijă pentru copii”, a anunțat premierul Florin Cîțu. Programul va dura doi ani și va beneficia de un buget de aproape șase milioane de euro.

“Din grijă pentru copii” este cel mai amplu program dedicat sănătății emoționale și siguranței copiilor, în contextul pandemiei de COVID-19.

Care sunt prioritățile proiectului “Din grijă pentru copii”

– protejarea integrității psiho-emoționale a copiilor prin crearea unor mecanisme de evaluare și intervenție pentru asigurarea sănătății mintale a acestora în perioada Pandemiei de COVID-19 și post-pandemie;

– dezvoltarea unui mecanism de prevenire și intervenție multidisciplinară pentru situațiile de violență de natură fizică, sexuală și emoțională în cadrul familial, instituțional, comunitar și online.

Programul analizează două probleme majore cu privire la copii, în contextul pandemiei de COVID-19, respectiv suportul psiho-emoțional și siguranța acestora.
Care sunt benficiile programului?

– 70.000 de ore de consiliere psihologică și psihoterapie pentru copiii identificați cu tulburări psiho-emoționale generate de pandemia de COVID-19;

– Ministerul Educației va introduce în curriculumul școlar  tematici de educație psiho-emoțională, managementul emoțiilor, siguranța online;

– programul va asigura sesiuni de formare pentru cel puțin 7000 de specialiști în domeniul managementului emoțiilor și al relaționării, metode de identificare și intervenție în situațiile disruptive psiho-emoțional;

– introducerea unui modul de formare a competențelor în domeniul psiho-emoțional pentru profesori la nivel de masterat didactic;

– desemnarea de inspectori școlari dedicați pentru managementul incluziunii și al suportului psiho-pedagogic;

– realizarea de camere de audieri destinate copiilor victime ale infracțiunilor în fiecare județ;

– dezvoltarea un sistem informatic integrat de analiză și sortare intuitivă a imaginilor și clipurilor video cu caracter abuziv împotriva copiilor, care va eficientiza substanțial componenta de combatere a pornografiei infantile și a exploatării și abuzului minorilor online;

– implementarea unui mecanism de alertă în timp real pentru copiii dispăruți;

– crearea unui număr unic la nivel național pentru urgențe legate de copii;

– dezvoltarea Platformei de resurse dingrijapentrucopii.gov.ro dedicată atât copiilor, cât și specialiștilor și părinților. Aceasta va conține materiale de specialitate, realizate de profesioniștii în domeniu, ghiduri și proceduri.

Decontul se va face între psiholog și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, notează Știrile PRO TV.

Cum vor proceda părinții pentru a putea accesa acest program?

Dacă părinții semnalează o problemă în legătură cu copilul lor, aceștia pot contacta unul dintre psihologii specializați, care face parte din program. De menționat este și faptul că, astfel de psihologi vor fi prezenți în toată țara, oriunde este nevoie. În funcție de nevoile fiecărui copil, specialistul decide dacă este nevoie de ore de consiliere sau nu.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati