Programul pentru fertilizarea in vitro, oprit în 2024 din lipsă de fonduri

Programul pentru fertilizarea in vitro (FIV) a fost oprit în anul 2024, pentru că Ministerul Finanțelor nu a mai alocat fonduri, fiind finanțate doar procedurile în curs pentru cele 10.000 de dosare prevăzute pentru anul 2023, susține ministrul Familiei, Natalia Intotero.

Potrivit acesteia, încă 14.000 de dosare declarate eligibile în 2023 nu au finanțarea asigurată, iar în 2024 a fost stopată primirea de noi solicitări.

„Pentru programul FIV, Ministerul Finanțelor nu ne-a aprobat pentru anul ăsta, ne-a aprobat să decontăm ce este restant pentru 2023, cele 10.000 de dosare prevăzute în hotărârea de guvern”, a precizat Intotero pentru G4Media.

”Acum avem vreo 100 de nașteri”

Ea a menționat că de la declararea unui dosar eligibil și până când sunt parcurse procedurile medicale durează o perioadă destul de lungă: ”În 2022 s-a dat startul în toamnă și abia în octombrie 2023 am avut prima naștere. Acum avem vreo 100 de nașteri”.

petiție lansată de comunitatea Declic solicită reluarea programului.

Prin acest program statul o oferit 15.000 de lei – un voucher în valoare de 5.000 de lei, care este destinat achiziționării de medicamente specifice, iar al doilea voucher, de 10.000 de lei, pentru achitarea procedurilor medicale. Procedurile pot ajunge la costuri duble.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati