Programul TNB-online, în săptămâna 27 aprilie – 3 mai

Începând din această săptămână, programul Conferinţele TNB-online se modifică.
 Conferinţele vor fi difuzate zilnic, de luni până joi, câte un titlu, începând cu ora 14.00. Conferinţele TNB on-line rămân însă disponibile pentru vizionare pe canalul de youtube al TNB şi după încheierea transmisiei live.

Din data de 24 aprilie, Teatrul Naţional Bucureşti a lansat programul Spectacole TNB on-line. Pentru ca spectatorii să aibă mai multe şanse de a viziona spectacolele din arhiva Teatrului Naţional Bucureşti, vom difuza câte un titlu în fiecare săptămână. Spectacolul săptămânii va fi difuzat, însă, în sistem live streaming în fiecare dintre cele trei zile de final de săptămână: vinerea, începând cu ora 16.00, iar sâmbăta şi duminica, la ora 18.00. Spectacolele TNB on-line vor putea fi vizionate doar la orele anunţate, nemaifiind disponibile on-line după încheierea transmisiei live.

Conferinţele pe care le puteţi vedea în această săptămână:

27 aprilie: Radu Penciulescu – Lungul drum al textului către scenă (susţinută în 13 iunie 2010)

28 aprilie: Alex Ştefănescu – Cine mai are nevoie azi de literatură? (susţinută în 22 martie 2015)

29 aprilie: Constanţa Vintilă-Ghiţulescu – Desfătare şi Petrecere în Bucureştiul fanariot (susţinută în 2 aprilie 2017)

30 aprilie: Gheorghe Florescu – Ceauşismul citit în zaţul ceştii de cafea (susţinută în 20 septembrie 2009).

„Năpasta” de I.L.Caragiale este spectacolul din acest week-end, difuzat pe canalul de Youtube TNB (http://www.youtube.com/c/TeatrulNaţionalILCaragialeBucureşti).

NĂPASTA clasicului, în regia inovatorului Radu Afrim, încheia în forţă programul de mare succes, 2012 – Anul Caragiale la TNB.

La 7 ani de la premieră, spectacolul care a inaugurat Sala Media, una dintre sălile cu care s-a îmbogăţit teatrul după reconfigurare, se pregăteşte pentru o nouă ieşire în lume.

Cu acelaşi decor suprinzător, la acest sfârşit de săptămână, „Năpasta” va mai da o… premieră, trecând din spaţiul unei săli de teatru în spaţiul virtual. Noua… premieră se datorează imaginilor înregistrate de operatorul Mihai Bodea şi editării îngrijite de Radu Stancu.

„Năpasta”, de văzut acum: online! Un spectacol puternic senzorial, ieşit din tipare, care intrigă, poate, dar cu siguranţă nu va trece neobservat nici de această dată.

Crina Semciuc, Marius Manole, Mihai Călin şi Emilian Oprea creează o lume efervescentă, căreia muzica compusă de Luiza Zan şi Valentin Luca îi aduce un fior straniu.

Un decor al cotidianului citadin, dar încărcat cu detalii telurice, semnat Vanda Maria Sturdza, prelungit într-o paradă suprarealistă a costumelor lui Cosmin Florea întregesc atmosfera obsedantă a spectacolului.

Vă recomandăm şi noi, alăturându-ne regizorului, să citiţi sau să recitiţi drama lui Caragiale înainte să vedeţi spectacolul. Veţi înţelege mai bine intenţiile şi viziunea creatorului de spectacol, precum şi declaraţia lui de la vremea premierei:

‘Am atentat rar la texte de patrimoniu, dar când am făcut-o, am simţit nevoia să rămână urme. Ar fi inutilă o lectură cuminte la ‘Năpasta’ (…) M-am plimbat cu Lorca, m-am tutuit cu Cehov… crezi că o să mă refuze Caragiale?!’ Radu Afrim

Din 1 până în 3 mai, cu câte o singură reprezentaţie, vineri – de la ora 16.00, sâmbătă şi duminică – de la ora 18.00, pe canalul Youtube al Teatrului Naţional, NĂPASTA!

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati