Proiect cu fonduri europene pentru prevenirea și combaterea corupției în Primăria Sectorului 1

Primăria Sectorului 1 intenționează să colaboreze cu Direcția Generală Anticorupție (DGA) în vederea depunerii cererii de finanțare aferente proiectului „Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție”.

Acest proiect vizează îndeplinirea obiectivelor specifice ale Axei prioritare 2 prin  realizarea demersurilor necesare pentru prevenirea și combaterea corupției la nivel aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1 al Municipiului Bucuresti, respectiv crearea unor instrumente de lucru viabile care să contribuie la îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție.

Bugetul total estimat al proiectului este de 380.000 lei, valoarea asistenţei financiare nerambursabile fiind de 98% din totalul cheltuielilor eligibile gestionate iar cota de finanțare de la bugetul local fiind de 2%.

„Prevenirea conflictului de interese, prevenirea incidentelor de integritate, transparentizarea proceselor de achiziție publică, deschiderea datelor și implicarea cetățenilor și a mediului de afaceri în adoptarea deciziilor la nivel local reprezintă doar o parte dintre direcțiile de acțiune care trebuie promovate și implementate la nivelulul Sectorului 1 al Municipiului București alături de identificarea și adaptarea celor mai bune practici în domeniul prevenirii și combaterii corupției,” declară primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.

Proiectul

În baza activităților ce vor fi realizate în  cadrul proiectului ,,Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție”, se urmărește obținerea următoarelor rezultate:

– Consolidarea și dezvoltarea capacității instituționale de a efectua activități de identificare și reducere a riscului de expunere la fapte de corupție prin implementarea unor  mecanisme de control, evaluare și raportare specifice;

– Definirea și promovarea unor modele de bună practică  alături de promovarea măsurilor anticorupție atât în rândul cetățenilor cât și pentru personalul angajat la nivelul Sectorului 1 al Municipiului București;

– Îmbunătățirea cunoștiințelor și competențelor personalului cu funcții de conducere în vederea implementării la nivelul Secorului 1 al Municipiului București a unei metodologii privind managementul riscurilor de corupție prin asimilarea măsurilor de prevenire a faptelor de corupție, prevenirea abaterilor, prevenirea expunerii la suspiciuni de fraudă, prevenirea conflictului de interese și a imcompatibilitatilor în exercitarea funcției publice.

Prin hotărârea nr. 112 din 03.06.2021, Consiliul Local Sector 1  a solicitat Consiliului General al Municipiului București împuternicirea expresă de a încheia Acordul de parteneriat, în vederea depunerii cererii de finanțare aferente proiectului „Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție”, în cadrul Apelului de proiecte CP 15/ 2021, cod POCA/ 923/ 2/2 pentru regiunea mai dezvoltată.

Direcția Generală Anticorupție, structură din cadrul Ministerului Afacerilor Interne din România,  specializată în prevenirea și combaterea corupției, poate fi potrivit Ghidului solicitantului aferent Cererii de proiecte POCA/923/2/2 (CP15/2021 pentru regiunea mai dezvoltată), un posibil partener cooptat in cadrul unui astfel de proiect.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati