Proiect de lege pentru situații de criză: Bărbații între 18 și 60 de ani, în rezerva generală în caz de război

Guvernul pregătește un proiect de lege pentru „gestionarea situațiilor de criză”, în contextul războiului din Ucraina. Mai exact, potrivit documentului, toți bărbații români cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani vor intra în rezervă generală în caz de stare de asediu, de mobilizare sau de război, potrivit Europafm.ro.

De asemenea, se prevede că cetățenii cu obligații în îndeplinirea îndatoririlor militare sunt cei care îndeplinesc serviciul militar activ sau în rezervă, cei încorporabili, adică între 20 și 35 de ani, dar și bărbații cu vârste între 35 și 63 de ani.

Potrivit draftului de act normativ, Consiliul Suprem de Apărare a Țării poate impune situația de criză, la propunerea ministrului Apărării.

Proiectul de lege care urmează să intre în discuția guvernului prevede că, în funcție de manifestarea situațiilor de criză cu impact asupra securității și apărării naționale, la propunerea ministrului Apărării și cu avizul premierului, Consiliul Suprem de Apărare a Țării poate emite o hotărâre privind declararea stării de criză.

În schița actului normativ, situația de criză este definită drept situația în care societatea se confruntă cu mari dificultăți generate de incidente pe teritoriul național, la nivel regional sau internațional sau de amenințări, riscuri și vulnerabilități care perturbă sau amenință condițiile de viață sau stabilitatea politică, economică și socială.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati