Un proiect care vizează plantarea a 563 de puieţi de arbori/arbuşti în curtea a 25 de şcoli şi instituţii din Bucureşti se numără printre propunerile care vor beneficia de finanţare nerambursabilă din partea Primăriei Capitalei, a anunţat, miercuri, edilul general, Nicuşor Dan.
Două proiecte au câştigat a doua sesiune de finanţare nerambursabilă din domeniul Protecţia mediului înconjurător şi animalelor. Acestea aparţin Asociaţiei Interact Projects şi Asociaţiei pentru dezvoltare durabilă ViitorPlus, a scris primarul, pe pagina sa de Facebook. Aceste două proiecte vor fi implementate până pe data de 15 decembrie.
Asociaţia pentru dezvoltare durabilă ViitorPlus a propus proiectul „Împădureşte pentru Bucureşti”, cu scopul de a planta un număr de 563 puieţi de arbori/arbuşti cu ocazia aniversării a 563 de ani de atestare a Bucureştiului, în curtea a 25 de şcoli şi instituţii din Bucureşti. Proiectul vizează şi realizarea unui ghid de plantare şi îngrijire pentru arbori şi arbuşti potriviţi pentru Bucureşti, precum şi creşterea conştientizării cu privire la importanţa arborilor în zone urbane şi periurbane. Valoarea de finanţare a acestui proiect este de 150.000 lei.
Asociaţia Interact Projects (Proiecte Interactive) propune crearea unei resurse educaţionale pe tema biodiversităţii şi a schimbărilor climatice din Bucureşti pentru mediul online, în folosul profesorilor de biologie şi al elevilor. Valoarea de finanţare este de 99.657 lei.
„În sprijinul acestui demers, partenerul proiectului, Universitatea din Bucureşti – Grădina Botanică ‘Dimitrie Brândză’, pune la dispoziţie spaţiile sale. În cadrul serelor, grădinilor şi muzeelor Grădinii Botanice, asociaţia îşi propune să realizeze 8 videoclipuri documentare având ca teme biodiversitatea, plantele invazive, fitodiversitatea ‘plantele bune din cartierul meu’ etc. Asociaţia Interact Projects (Proiecte Interactive) îşi propune totodată să realizeze un site, precum şi o pagină de facebook şi una de instagram, conţinând informaţii şi fotografii despre biodiversitate, poluare, schimbări climatice, securitate alimentară”, a menţionat Nicuşor Dan.
sursa – AGERPRES