Proiect depus de deputatul PNL Sebastian Burduja: Liderii sindicatelor și patronatelor nu vor mai putea fi membri în partide politice

Liderii sindicatelor și patronatelor nu vor mai putea fi membri în partide politice, potrivit unui proiect de lege depus de deputatul PNL Sebastian Burduja, lider PNL Sector 1. El spune că a fost inspirat de de greva STB, din luna ianuarie, când protestul a fost condus de Vasile Petrariu, lider de sindicat și consilier general PSD.

„Fără lideri de sindicat membri de partid! Am depus proiectul legislativ ce reglementează interdicția liderilor sindicatelor și patronatelor de a fi membri în partide politice. Inspirat de greva ilegală de la STB, din luna ianuarie, proiectul abordează o problemă sistemică a României, cauzată de interesele financiare și politice care se regăsesc în jurul sindicatelor din majoritatea companiilor de stat românești. Diverși lideri sindicali sunt sau au fost aleși locali sau parlamentari ai diverselor partide, continuând nestingheriți activitatea în asociațiile sindicale și amestecând, inevitabil, interesele membrilor de sindicat cu agenda politică”, a scris Sebastian Burduja pe Facebook.

În opinia sa, conflictul de interese este mai mult decât evident: aceeași persoană nu poate să facă și politică de partid, ca membru sau ca ales public, și să reprezinte și interesele partenerilor sociali.

„Propunerea mea legislativă scoate în afara legii astfel de situații, atât pentru conducerile sindicatelor, cât și pentru conducerile patronatelor. Propunerea a fost semnată de aproximativ 30 de colegi, dar am primit foarte multe reacții pozitive și sper ca acestea să se reflecte în votul din comisii și din plen. Este o chestiune de normalitate, necesară în orice democrație funcțională. Rolul partenerilor sociali este vital, dar aceștia trebuie să rămână fideli intereselor celor pe care îi reprezintă, nu intereselor politicianiste de moment. E timpul să facem ceea ce trebuie”, mai afirmă Burduja.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati