Proiect în Parlament: Dezincriminarea posesiei de canabis pentru consum propriu, în limita a 3 grame

Deputaţii REPER Simina Tulbure, Oana Cambera, Cristina Rizea, Andrei Lupu şi Daniel Toda au depus o iniţiativă legislativă de dezincriminare a posesiei de canabis pentru consum propriu, în limita a 3 grame.

Propunerea legislativă prevede înlăturarea sancţiunilor penale (închisoare, amendă penală) şi înlocuirea acestora cu sancţiune contravenţională în cuantum cuprins între 1000 şi 3000 de lei, pentru posesia de cantităţi mici de canabis în vederea consumului personal. Aceasta iniţiativă este prima de acest fel din istoria României şi urmăreşte alinierea legislaţiei antidrog româneşti cu cea a partenerilor internaţionali precum Italia, Spania, Belgia, Luxemburg, Malta, Austria, Cehia, Slovenia, Canada sau Thailanda, cu recomandările Comisiei Globale pentru Politica Drogurilor (GCDP) şi cu direcţiile susţinute de experţii Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) şi cei ai Consorţiului Internaţional pentru Politicile Publice în Domeniul Drogurilor (IDPC).

De asemenea, iniţiatorii propun ca sumele provenite din aplicarea amenzilor să fie folosite pentru finanţarea programelor naţionale de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri şi programele de interes naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri.

Acesta este primul pas şi pentru reglementarea legală a posesiei de canabis medicinal justificată de prescripţie medicală. Canabisul medicinal a fost blocat în mod injust din a putea fi produs, vândut ori prescris, în principal din cauza modelului ultra-prohibiţionist adoptat de România împotriva acestei plante. Renunţarea la pedepsele penale (iar ulterior pentru canabisul medicinal, şi la cele contravenţionale) este o necesitate pentru viitorii pacienţi care pot beneficia de proprietăţile medicinale ale plantei.

Propunerea legislativă este elaborată cu sprijinul criminologului Vlad Zaha, în urma consultărilor şi cercetărilor efectuate de către acesta pe tema politicilor publice în materie de consum de droguri. Vlad Zaha este criminolog specializat în politicile publice din domeniul drogurilor şi criminologie publică intervenţionistă, acesta desfăşurându-şi în prezent activitatea la Universitatea Oxford.

„Este demonstrat faptul că pedepsele penale pentru persoanele care posedă canabis pentru consum personal nu previn şi nu descurajează consumul de droguri. În schimb, astfel de pedepse determină apariţia şi consumul de etnobotanice, îngreunează accesul la informaţii şi tratament, pătează cazierul celor identificaţi şi îngreunează activitatea parchetelor.

Prin dezincriminarea posesiei de canabis pentru consum propriu în limita a 3 grame şi substituirea cu amenda contravenţională, preconizăm scăderi semnificative ale problemelor sociale, medicale şi penale asociate consumului de canabis, scăderi semnificative ale consumul de etnobotanice, precum şi eliberarea a mai mult de 50% din dosarele DIICOT pentru cantităţi mici de canabis şi eficientizarea activităţii forţelor de ordine.

Reamintim, de asemenea, că 45% dintre tinerii români cu vârste între 16-25 de ani au consumat canabis cel puţin o dată, iar 51% susţin eliminarea pedepselor penale pentru canabis – însemnând peste 1 milion de persoane doar în această grupă de vârstă”, au declarat iniţiatorii propunerii legislative.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati