Deputatul independent Adrian Dohotaru a anunţat, miercuri, că a depus la Parlament un proiect de lege „anti-petarde”, potrivit căruia se restricţionează comercializarea şi folosirea acestora, iar poliţiştii locali vor avea dreptul să aplice sancţiuni.
- „Persoanele fizice nu au dreptul să deţină, să utilizeze, să transporte, să depoziteze, să experimenteze ori să mânuiască explozivi de uz civil sau articole pirotehnice de orice fel, inclusiv petarde, dacă nu fac dovada calităţii de artificier, respectiv de pirotehnician autorizat şi nu reprezintă o persoană juridică autorizată şi înregistrată conform prevederilor legale.
Persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani pot deţine şi utiliza articole pirotehnice numai din categoriile F1 şi P1″, potrivit proiectului de lege depus de deputatul Adrian Dohotaru.
Proiectul interzice comercializarea către persoanele fizice neautorizate a unor cantităţi de materiale pirotehnice de orice tip, cu o masă totală netă de peste 5 kg pentru o persoană, precum şi deţinerea de către acestea a unei cantităţi de materiale pirotehnice de orice tip ce totalizează o masă netă de peste 50 de kg.
Petardele nu vor putea fi folosite între orele 22:00 – 06:00, cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi pe durata unor evenimente de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale, la o distanţă mai mică de 100 de metri de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri, unităţi sanitare sau de învăţământ, instituţii publice, locuri de joacă pentru copii, parcuri şi terenuri de sport şi la mai puţin de 200 de metri faţă de cele cu peste 4 niveluri.
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către inspectorii de muncă din cadrul Inspecţiei Muncii, precum şi de către poliţişti, jandarmi şi poliţişti locali, mai prevede proiectul.
Proiectul este depus la Senat – primă Cameră sesizată, votul final îl vor da deputaţii.