Proiect pentru prevenirea comportamentelor de risc în școlile din Sectorul 3

Primăria Sectorului 3 va implementa, în anul școlar 2025-2026, proiectul „Știu că pot”, dedicat prevenirii comportamentelor de risc în rândul elevilor. Inițiativa, realizată în parteneriat cu Asociația ALIAT pentru Sănătate Mintală, a primit recent aprobarea finală din partea Primăriei Capitalei și urmează să fie aplicată în unitățile de învățământ preuniversitar din sector.

  • Proiectul vizează prevenirea consumului de substanțe și a comportamentelor periculoase în rândul elevilor. În 15 unități gimnaziale și liceale din Sectorul 3 elevii vor beneficia de sesiuni psihoeducaționale cu teme privind consumul de substanțe, bullying, sănătate digitală, presiunea grupului și comunicare nonviolentă.

Activități peer-to-peer, de coaching și dezvoltare personală

În cadrul proiectului sunt prevăzute și activități peer-to-peer prin care elevii mai mari devin agenți educaționali în școala lor, susținând ateliere dedicate colegilor mai mici, în echipe mixte alături de specialiști ALIAT SM.

  • Vor fi organizate și sesiuni de coaching vocațional, în sprijinul orientării educaționale și profesionale a elevilor, prin întâlniri facilitate cu sprijinul diriginților și consilierilor școlari.

Tot prin proiect sunt propuse următoarele activități:

  • grupuri de dezvoltare personală;
  • susținerea de workshop-uri tematice pentru cadrele didactice;
  • sesiuni educaționale pentru părinți;
  • formarea unei rețele locale de voluntari și consilieri școlari.

Proiectul „Știu că pot” contribuie la formarea unei generații de tineri informați și capabili să facă față provocărilor vieții cotidiene, având în vedere impactul negativ tot mai mare al presiunilor sociale și al fenomenelor de abuz, bullying și dependență, mai ales în rândul adolescenților.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati