Proiect PMB: Tramvaiul 5 ar putea să ajungă până la Mall Băneasa

Primăria Capitalei vrea să prelungească linia tramvaiului 5 până la complexul comercial Băneasa, cu 4 stații noi. În acest scop a comandat pe 3 iulie 2023 un studiu de fezabilitate în care specialiștii trebuie să analizeze toate soluțiile posibile, menționează Asociația Metrou Ușor. Dificultatea în acest caz este încadrarea tramvaiului pe culoarul îngust pe lângă Aeroportul Băneasa, în paralel cu drumul național – DN 1.

„O situație aparte regăsim între zona aeroportului „Aurel Vlaicu” și zona celei de a treia stații propuse (zona Lukoil – magazin Dedeman), unde soluțiile tehnice vor fi constrânse de situarea amplasamentului în zona de servitute aeronautică. Ca și soluție tehnică, pe zona descrisă va exista o singură linie, iar electrificarea va fi propusă la nivelul solului (șinei)”, se arată în caietul de sarcini al PMB la studiul de fezabilitate, extras postat de Asociația Metrou Ușor.

Astfel, ținând cont de restricțiile impuse de compania națională aeroporturi, CNADR, Primăria Capitalei a cerut executantului studiului de fezabilitate să analizeze varianta introducerii tramvaielor cu alimentare de la sol pentru 4 stații, precum și construcția unui singur fir de circulație în ambele direcții.

Variantele nu și-ar atinge scopul mobilității integrate, este critica Asociația Metrou Ușor, respectiv în cazul alimentării de la sol, tronsonul Aeroport Băneasa-Mall Băneasa ar deveni incompatibil cu restul rețelei, iar în cazul construcției doar a unui singur fir ar însemna o limitare drastică a frecvenței de circulație a liniei 5.

„Atragem atenția încă de acum că implementarea unor astfel de soluții atipice (precum alimentarea de la sol) ar face acest tronson să fie incompatibil cu restul rețelei, fiind dependent de un tip special de tramvaie și de un set special de condiții tehnice de operabilitate. Practic, această extindere va necesita tramvaie special adaptate pe care STB nu doar că nu le deține, dar nici măcar nu sunt prevăzute în strategia de achiziții viitoare de material rulant. Soluția alimentării de la sol contravine flagrant mobilității integrate, flexibile și a bunelor practici europene pentru care noi milităm.

Mai mult, gâtuirea circulației prin implementarea unui singur fir în dreptul aeroportului ar limita drastic frecvența de circulație a liniei 5. Problema devine și mai gravă în contextul viitoarelor extinderi ale liniilor 16 și 36 spre nord via Bd. Barbu Văcărescu (proiect deja aprobat de municipalitate esențial pentru mai buna conectare a nordului orașului).”, este analiza postată de asociația de infrastructură de transport în comun „Metrou Ușor” pe Facebook.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati