Proiect: Tichetele pentru programul Rabla Plus se reduc la jumătate

Valoarea ecotichetului, indiferent de numărul de autovehicule uzate predate spre casare, va fi redus la jumătate: de la 51.000 lei la 25.000 lei, potrivit unui proiect pus în consultare publică de Ministerul Mediului, scrie economedia.ro.

Pentru achiziționarea unui autovehicul electric hibrid, precum și unei motociclete electrice, valoarea ecotichetului va fi de 13.000 de lei

Reamintim că această prevedere a fost inclusă în Ordonanța Trenuleț de anul trecut, iar Ministerul Mediului trebuie să o aplice. 

Potrivit proiectului, valoarea acestui ecotichet nu va fi mai mare în funcție de câte mașini uzate dai spre casare. Ecotichetul se scade de către producătorul validat din preţul de comercializare, cu TVA, al autovehiculului nou, diferenţa fiind asigurată de către beneficiar din surse financiare proprii şi/sau surse financiare complementare: credite bancare ori finanţare în baza unui contract de leasing financiar. Valoarea finanţării nu poate depăşi 50% din preţul de comercializare al autovehiculului nou achiziţionat prin program, cu excepţia instituţiilor publice şi a unităţilor administrativ-teritoriale. Pentru autovehiculul pur electric, electric hibrid sau cu pilă de combustie cu hidrogen, ecotichetul se scade de către producătorul validat din preţul de comercializare, care nu poate depăşi suma de 70.000 euro, cu TVA inclus.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati