Proiect USR: „Femeile nu trebuie să mai fie în situația de a depinde de agresorii lor”

Parlamentarii USR Radu Mihail, Iulian Lorincz și Oana Țoiu au depus o inițiativă legislativă în sprijinul victimelor violenței domestice care dețin un ordin de protecție împotriva partenerilor agresori.

Astfel, părintele care deține ordin de protecție va putea călători în străinătate însoțit de copilul minor, fără a fi nevoit să obțină de la părintele agresor declarația notarială. În prezent, părintele în grija căruia se află minorul trebuie să contacteze partenerul agresor pentru a stabili cu acesta o întâlnire la notarul public pentru semnarea declarației, se arată într-un comunicat de presă.

Deputata USR Oana Țoiu atrage atenția că o treime din ordinele de protecție sunt încălcate de agresori astfel că victima și copilul aleg refugiul la soră, frate, mamă, prieteni ceea ce pentru milioane de familii de români înseamnă și rude sau prieteni în afara granițelor țării.

Oana Țoiu: ”În plus copii adolescenți efectuează vizite de studiu, participă la competiții sportive sau concursuri educaționale unde excelează, dar au nevoie fix de semnătura părintelui agresor să poată părăsi țara, și refuzul devine motiv de șantaj sau răzbunare. Schimbăm asta dând mai multă libertate de deplasare exceptând de la cerințe semnătura ambilor părinți dacă există un ordin de protecție emis de instanță.”

Deși Legea pentru combaterea violenței domestice interzice orice fel de contact între persoana agresată și agresor, Legea referitoare la documentele de călătorie nu a luat în calcul acest aspect. Așa se face că victimele sunt nevoite să obțină procură de la partenerul agresor dacă doresc să călătorească în străinătate cu copilul minor. Agresorii pot refuza acordarea acestei procuri, chiar dacă legea le interzice să ia orice decizie de autoritate părintească pe perioada ordinului de protecție.

„Cazurile pentru care se solicită ordin de protecție în instanță sunt preponderent cazuri de violență a bărbaților asupra femeilor. Anual, avem în România zeci de mii de femei victime ale violenței domestice. În acest context, mamele au nevoie de o legislație care să le protejeze. Dreptul la siguranță este esențial. Iar siguranța înseamnă și să se distanțeze de partenerii agresori” susține și Radu Mihail.

De asemenea, deputatul USR de Diaspora, Iulian Lorincz atrage atenți că inițiativa USR este gândită pentru a veni în ajutorul mamelor care au ieșit din situații de violență domestică.

Iulian Lorincz: ”Femeile nu trebuie să mai fie în situația de a depinde de agresorii lor, chiar și sub forma unui accept de semnare a declarației notariale pentru călătoria cu minorul în străinătate. Totodată, prevenim și situația în care părintele agresor refuză să îi acorde declarația notarială părintelui în grija căruia se află minorul.”

Începând cu anul 1991, a fost lansată campania internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor și fetelor, care marchează seria celor 16 zile de activism împotriva violenței asupra femeilor și care se derulează, în fiecare an, în perioada 25 noiembrie (Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor) – 10 decembrie (Ziua Internațională a Drepturilor Omului – adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului).

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati