Senatorii USR Robert Zob, Sergiu Vlad şi Dan Ivan au depus o iniţiativă legislativă menită să-i ajute pe tineri să-şi continue studiile universitare şi să-şi păstreze, în acelaşi timp, locurile de muncă.
Prin această iniţiativă, se acordă unele facilităţi fiscale persoanelor fizice rezidente care nu depăşesc vârsta de 26 de ani şi care urmează cursuri universitare prin exonerarea de la obligaţia de plată a taxelor şi contribuţiilor prevăzute de Codul fiscal.
„Acordarea acestui beneficiu tinerilor care nu depăşesc vârsta de 26 de ani, care urmează concomitent cursuri universitare şi sunt şi remuneraţi în baza unui contract individual de muncă sau a unui contract de internship, ar reprezenta un mijloc de ajutorare a acestora la începutul carierei şi ar restabili încrederea în organele şi instituţiile statului. Totodată, prin aceste modificări legislative se urmăreşte şi păstrarea forţei de muncă în ţară”, a explicat senatorul Robert Zob.
Modificările legislative sunt corelate atât cu alte prevederi ale Codului fiscal care instituie facilităţi în sarcina persoanelor tinere, cât şi cu dispoziţiile art. 499 alin. (3) din Codul civil, potrivit cărora părinţii sunt obligaţi să-l întreţină pe copilul devenit major, dacă acesta se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăşi vârsta de 26 de ani.