Proiect USR: vânzătorii de țigări și alcool vor putea verifica vârsta clienților

Deputații USR Adrian Wiener și Ionuț Moșteanu au depus un proiect de lege prin care localurile și magazinele de țigări și alcool vor putea cere buletinul cumpărătorilor pentru a verifica dacă au peste 18 ani.

Legislația în vigoare prevede că este interzisă vânzarea de alcool și țigări minorilor, dar regula este adeseori încălcată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta clienților.

„Avem o datorie morală, ca societate, să ne protejăm copiii. Avem cea mai mare rată de fumători în rândul adolescenților din Europa. Trei sferturi dintre fumătorii adulți au început să fumeze înaintea vârstei de 18 ani. De asemenea, se consumă alcool la vârste fragede. Toate aceste comportamente dăunătoare, adictive se desfășoară sub ochii noștri. Cu toții am văzut copii cumpărând țigări în România. Prin proiectul depus, dorim să mai oferim un instrument, un îndemn la responsabilitate, operatorilor economici: posibilitatea de a legitima atunci când vând alcool și tutun. Povara de boală a generației viitoare depinde de noi. Îmi doresc să fim responsabili. Îmi doresc să protejăm copiii României”, declară Adrian Wiener, deputat USR și medic.

Conform unui raport Salvați Copiii din 2019, 15% dintre fumătorii adulți din România au declarat că au început să fumeze înainte de a împlini 14 ani, iar 38%, înainte de a împlini 18 ani.

„Este în puterea noastră și, totodată, e obligația noastră să-i protejăm pe copii de vicii care pot avea consecințe negative semnificative asupra dezvoltării lor fizice și mentale. Statisticile în domeniu sunt tot mai îngrijorătoare și nu putem rămâne pasivi. Verificarea vârstei cumpărătorilor în cazul tutunului și alcoolului este o măsură importantă pentru a preveni accesul minorilor la aceste produse și pentru a reduce consumul lor la o vârstă fragedă”, precizează Ionuț Moșteanu, liderul grupului USR din Camera Deputaților.

Inițiatorii vor ca Legea 349/2002 să fie modificată și să prevadă că „în vederea verificării vârstei cumpărătorilor de produse din tutun, vânzătorii din unităţile care comercializează produse din tutun vor putea solicita consultarea actelor de identitate ale cumpărătorilor”. La rândul ei, și Legea 61/1991 urmează să fie modificată, iar personalul localurilor publice şi vânzătorii din unităţile care comercializează băuturi alcoolice vor putea solicita consultarea actelor de identitate ale clienților, atunci când există suspiciuni că aceștia ar fi minori.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati