Proiecte pentru infrastructură, spații verzi și servicii sociale, aprobate în ședința Consiliului Local Sector 6

Consiliul Local Sector 6 a aprobat, în ședința de joi, o serie de proiecte care vizează dezvoltarea infrastructurii, extinderea spațiilor verzi, investiții în sport și mobilitate urbană, precum și măsuri de sprijin social și reorganizare administrativă.

Printre cele mai importante hotărâri adoptate se numără demersurile pentru amenajarea unui nou parc pe strada Sergent Major Cara Anghel nr. 3. Administrația Sectorului 6 solicită preluarea terenului aflat în administrarea Ministerului Apărării Naționale, cu scopul transformării acestuia într-un spațiu verde destinat comunității.

Tot în domeniul infrastructurii sportive, consilierii locali au aprobat solicitarea către Consiliul General al Municipiului București pentru transmiterea unui imobil situat în Calea Giulești nr. 250 în administrarea Sectorului 6, în vederea amenajării unei baze sportive.

Ședința a inclus și aprobarea continuării demersurilor pentru extinderea și dezvoltarea Parcului Liniei, prin transmiterea unor imobile aferente proiectului în administrarea autorității locale.

În ceea ce privește infrastructura rutieră, Sectorul 6 a aprobat solicitarea de preluare a Tronsonului II al străzii Drumul Valea Doftanei, pentru realizarea unor lucrări de reabilitare structurală, funcțională și estetică.

Consilierii locali au aprobat și indicatorii tehnico-economici pentru proiectul de amenajare a profilului stradal al Bulevardului Iuliu Maniu, pe tronsonul Lujerului – Valea Cascadelor. Proiectul prevede amenajarea de locuri de parcare, piste pentru biciclete, spații verzi și zone pietonale.

De asemenea, a fost aprobat proiectul „Urban Bike”, care urmărește reconfigurarea Bulevardului Iuliu Maniu pentru mobilitate urbană durabilă. Proiectul urmează să fie depus pentru finanțare prin Programul Regional București-Ilfov 2021–2027.

În domeniul social, Consiliul Local a aprobat costuri de întreținere, contribuții lunare și subvenții pentru programe destinate copiilor, tinerilor, persoanelor adulte cu dizabilități și vârstnicilor, derulate prin DGASPC Sector 6 în parteneriat cu organizații sociale.

Pe ordinea de zi s-au aflat și mai multe proiecte privind reorganizarea administrativă a instituțiilor din subordinea Sectorului 6. Au fost aprobate organigrame, state de funcții și regulamente de organizare pentru aparatul de specialitate al primarului, ADPDU Sector 6, DGITL Sector 6 și structurile responsabile de administrarea patrimoniului imobiliar.

Reprezentanții administrației locale susțin că proiectele aprobate urmăresc dezvoltarea urbană a sectorului și îmbunătățirea calității vieții locuitorilor, prin investiții în infrastructură, mobilitate, spații verzi și servicii sociale.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati