Proiectil găsit pe o stradă din Sectorul 2. Polițiștii s-au deplasat la fața locului

Autorităţile au fost anunţate, luni, prin apel la 112, cu privire la faptul că pe o stradă din Sectorul 2 s-ar afla un proiectil, specialiştii sosiţi la faţa locului stabilind că obiectul respectiv nu avea încărcătură pirotehnică.

Proiectil găsit pe o stradă din Sectorul 2. La fața locului s-au deplasat polițiștii și au confirmat cele sesizate prin apel. Aceștia au restricționat traficul pe toată strada, conform news.ro.

După ce pirotehniștii din cadrul Unității Speciale de Intervenție în Situații de Urgență – Ciolpani au efectuat verificări au constatat că proiectilul nu avea nicio încărcătură pirotehnică, ci era doar un obiect metalic. Acesta a fost luat de la fața locului.

Polițiștii continuă cercetările pentru a afla circumstanțele în care obiectul metalic a ajuns pe stradă.

Foto: news.ro

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati