Proiectul de lege pentru Certificatul verde la job, blocat complet de Florin Cîțu

Proiectul de lege care introduce obligativitatea Certificatului verde la locul de muncă este blocat, iar ședința decisivă de luni a Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților a fost amânată. Motivul este că Florin Cîțu, președintele PNL, și-a schimbat radical poziția și a anunțat că nu e de acord ca statul să plătească testele celor nevaccinați.

Întrebat despre calendarul proiectului privind Certificatul verde, Nelu Tătaru (PNL), președintele Comisiei de Sănătate, a declarat că ”încă se lucrează la amendamente, vineri au fost depuse mai multe amendamente de către AUR și acestea trebuie discutate”, scrie G4Media.

Din cauza schimbării de poziție a lui Florin Cîțu, PNL blochează practic trecerea legii care e sprijinită de toate celelalte partide, cu excepția AUR. Dat fiind că e o lege organică, e nevoie de voturile PNL pentru ca aceasta să treacă atât de comisiile raportoare (șase la număr), cât și de votul din plenului Senatului.

PSD, PNL, USR și UDMR căzuseră de acord săptămâna trecută, după negocieri dure, cu introducerea unei perioade de grație de 60 de zile pentru cei nevaccinați, perioadă în care statul să plătească testele periodice pentru angajații care nu au făcut vaccin.

Vineri însă, în pline negocieri cu PSD, Florin Cîțu a decis să răstoarne înțelegerea din Parlament, spunând că ”Crește costul la buget, lucru cu care nu sunt de acord. Eu nu sunt de acord. PNL nu e de acord ca principiu ca cei nevaccinați să fie testați pe costurile celorlalți cetățeni”.

Odată cu blocajul impus de Florin Cîțu, calendarul de adoptare a legii se îndepărtează. În mod normal, odată ce cele patru partide ajunseseră la o înțelegere, Comisia de Sănătate ar fi putut da luni un raport, urmat de rapoartele celorlalte cinci comisii raportoare, iar miercuri proiectul ar fi putut trece de plen.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati