Proiectul de lege pentru protejarea minorilor în mediul online are 150.000 de semnături care susțin cauza

0
270
sursa foto: Unsplash

Senatorul liberal Nicoleta Pauliuc a afirmat, miercuri seară, la Ploieşti, că peste 170.000 de români au semnat pentru proiectul privind protejarea minorilor în mediul online, iar ţinta este aceea de a avea susţinerea a 500.000 de români.

„Astăzi (…) facem ceva ce nu s-a mai făcut în România. În UK, de exemplu, niciun parlamentar nu depune iniţiativă legislativă fără să aibă mandat sau împuternicire, aş spune eu, sau susţinerea politică a cel puţin 100.000 de cetăţeni. Noi astăzi ne dorim să avem susţinerea a 500.000 de români pentru că ne interesează şi vrem să ştim exact care este părerea dvs. În prezent, peste 170.000 de români au semnat şi au spus ‘da, vrem să facem parteneriat, vrem să fim acolo în momentul în care se iau decizii cu privire la siguranţa copiilor noştri'”, a spus Pauliuc în cadrul dezbaterii publice a proiectului de lege cu tema ‘Siguranţa copiilor în lumea virtuală – o prioritate pentru noi toţi!’ iniţiat de parlamentarii PNL.

Senatorul liberal a arătat că avem reglementări pentru viaţa offline, în afara internetului, dar nu şi pentru zona de online, astfel încât copiii pot accesa şi pot vedea imagini fără nicio limită.

„În actualul context de securitate, ce se întâmplă între Israel şi Gaza… Peste un milion de filmuleţe cu un puternic impact emoţional au fost oprite de la difuzare. Mai mult, în Israel, copiilor le-au fost şterse conturile de socializare pentru că li se trimiteau imagini şi mesaje cu un puternic impact emoţional. (…) O parte dintre dvs. aţi auzit despre balena albastră. (…) Balena albastră a provocat şase decese în rândul tinerilor din România. Şase tineri n-au mai putut fi salvaţi. Ştiţi cum a început? Cu un mesaj unde tinerii noştri erau ţinuţi captivi timp de 45 de zile şi li se spunea ce să facă ca să ajungă unde? La premiul suprem. Şi care era premiul suprem? Să-ţi iei viaţa. Dacă cumva îndrăzneau şi se gândeau că vor să iasă, le spuneau că părinţii şi familiile lor sunt ameninţate. (…) Avem copii care se sinucid ca urmare a mesajelor primite pe platformele online. Avem copii care îşi procură drogurile de pe platformele online. Avem copii care intră în sevraj în momentul în care telefoanele le sunt luate din mână. Avem (…) copii cu probleme psihologice, inclusiv cu depresii profunde. Avem tineri care nu mai disting între realitate şi ficţiune, nu mai ştiu dacă ei trăiesc o viaţă reală acolo, pe internet. (…) Şi da, avem cea mai plictisită generaţie de tineri chiar dacă la 5 metri distanţă au lucruri care le pot umple copilăria”, a spus Pauliuc.

În context, senatorul subliniază importanţa parteneriatului între părinţii şi copii şi a discuţiilor cu copiii ca mijloc de apropiere de ei.

Referindu-se la digitalizare, Nicoleta Pauliuc indică nevoia de consum cu moderaţie.

„M-a întrebat cineva: doamnă senator, dar dvs., ca om politic, vorbiţi foarte mult de digitalizare. Da, vorbesc de digitalizare şi cred că am constatat cu toţii că în perioada pandemiei ne-a ajutat să ţinem legătura cu ai noştri, să vorbim cu cei de peste ocean, să vorbim cu prietenii noştri care erau poate la izolare. Dar ca orice lucru, trebuie consumat cu moderaţie. Ştiţi cum e la televizor: ‘sarea dăunează grav sănătăţii’. Şi totuşi mai punem un pic, pentru că tare e până la gust. Aşa se întâmplă şi când vorbim de digitalizare. Da, ne ajută, dar în acelaşi timp trebuie consumată cu moderaţie”, mai arată sursa citată.

Astfel, senatorul PNL a explicat că legea îşi propune un parteneriat între părinte, copil, furnizorii de reţea şi instituţii ale statului.

„Dacă pentru viaţa offline (…) vârsta majoratului este de 18 ani sau la 18 ani, care e vârsta pe care dvs. o consideraţi ca vârsta majoratului în online? Mulţi vor spune 18. Dar dacă întrebaţi un copil, va spune 14, că am buletin. Noi am plecat de la 16, pentru că sunt foarte multe legi care vorbesc de anumite răspunderi de la 16 ani. Deci, legea asta îşi propune un parteneriat între părinte-copil şi furnizorii de reţea, mai mult, şi instituţii ale statului, pentru că vor fi amenzi foarte mari pentru cei care vor nesocoti acest, aş spune eu, apel. (…) Deci îmi doresc foarte mult ca, prin acest proiect, împreună cu dvs., să protejăm copiii şi sănătatea mintală a copiilor noştri, pentru că, aşa cum o să spună şi specialiştii, afectează dezvoltarea emoţională a copiilor. Îmi doresc foarte mult să creăm un spaţiu online în siguranţă pentru copiii noştri. Îmi doresc să le dăm instrumente părinţilor să-i protejeze pe copii în mediul online şi îmi doresc foarte mult să implementăm legislaţia europeană atunci când vorbim despre siguranţa copiilor noştri”, a mai spus Pauliuc în cadrul dezbaterii.

Psihologul Eugenia Popovici a explicat că cei mici privesc la părinţi, iar munca pentru gestionarea dependenţelor trebuie să înceapă de la adulţi.

„Este foarte greu ca părinte să fii ferm (…), este greu întâi pentru noi, părinţii. (…) Copiii se uită la noi. Suntem dependenţi de tutun, de mâncare, de telefon, de alcool, de tot felul de substanţe şi vrem copiii noştri să nu fie dependenţi de nimic? E foarte greu. Şi atunci munca noastră începe întâi şi întâi cu noi. (…) E drept că noi vrem tot binele din lume pentru ei, dar drumul spre iad e pavat cu intenţii bune. Cu cât le vrem mai mult binele şi uităm să le spunem ‘Nu! Te înţeleg, însă nu’, le facem un rău mai mare. Am văzut copii care au distrus camera pentru că li s-a luat internetul, au avut nişte accese de furie în care au lovit, în care mama a trebuit să sune la 112, am văzut-o pe mamă, am crezut că a lovit-o tramvaiul! (…) Pledez pentru un ajutor în sprjinul părinţilor acolo unde ei sunt mai neputincioşi, unde nu reuşesc să aibă fermitate în faţa copiilor”, a spus Popovici.

Sursa: AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.