Proiectul de restaurare a Parcelei de onoare a eroilor români din Primul Război Mondial din Polonia – în faza finală de execuţie

Proiectul de restaurare a Parcelei de onoare a eroilor români din Primul Război Mondial, amplasată în Cimitirul prizonierilor de război din Lambinowice, regiunea Opole, Polonia, a intrat în etapa finală de execuţie.

Acţiunea este derulată de Ministerul Apărării Naţionale, prin Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe.

Până la mijlocul lunii decembrie este prevăzută finalizarea lucrărilor de restaurare, care va fi urmată de etapa de recepţie finală. În cursul anului 2021 va fi organizată o ceremonie militară şi religioasă de resfinţire a necropolei de război, a informat luni un comunicat de presă al MapN.

Acest demers comemorativ s-a înscris în seria manifestărilor şi activităţilor dedicate aniversării Centenarului Primului Război Mondial şi cel al Marii Uniri şi s-a derulat cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe, prin Ambasada României la Varşovia.

La sfârşitul Primului Război Mondial, România a obţinut, în urma acordurilor de pace semnate în cadrul Conferinţei de pace de la Paris, recunoaşterea internaţională a înfăptuirii unui deziderat naţional, făurirea României Mari. La acest moment de împlinire naţională s-a ajuns datorită jertfei a peste 330.000 de militari români căzuţi la datorie în ţară şi străinătate.

Pe teritoriul actual al Poloniei, potrivit datelor de arhivă, sunt 20 de locuri de înhumare, în care îşi dorm somnul de veci peste 7.200 de militari români, morţi în prizonierat în timpul Primului Război Mondial. În Parcela de onoare românească din Cimitirul prizonierilor de război din localitatea Lambinowice (fostă Lamsdorf) sunt înhumaţi peste 2.600 de eroi români, reprezentând locul de înhumare cu cel mai mare număr de morţi de război români de pe teritoriul Republicii Polone.

Proiectul a fost iniţiat în baza prevederilor Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Polone privind mormintele de război, semnat la Varşovia la 25 mai 2018, care a asigurat cadrul legal pentru amenajarea, întreţinerea şi protejarea locurilor de înhumare şi a monumentelor eroilor români şi poloni, căzuţi în timpul celor două războaie mondiale, situate pe teritoriul celor două state.

În lunile septembrie şi noiembrie a.c., delegaţii ale Ministerului Apărării Naţionale au desfăşurat activităţi de recepţii parţiale ale lucrărilor de restaurare a mormintelor eroilor români din Lambinowice, urmând ca proiectul să fie finalizat până la sfârşitul anului în curs.

“Cinstirea memoriei eroilor români, amenajarea şi protejarea mormintelor şi monumentelor dedicate acestora a reprezentat şi reprezintă o datorie de onoare a noastră şi un gest de recunoştinţă pentru sacrificiul celor care au murit luptând pentru libertate, credinţă, întregirea Neamului şi care au pus, prin jertfa lor, Patria mai presus decât propria existenţă”, a subliniat MapN.

“Amintirea lăsată de sacrificiul acestor păzitori ai hotarelor româneşti se păstrează în miile de cimitire şi monumente de război amenajate pe teritoriul naţional şi în străinătate, iar în faţa acestora ne aplecăm , întotdeauna, cu pioşenie, întrucât „statuile, monumentele şi lăcaşurile de odihnă ale eroilor şi martirilor neamului sunt pentru trupul ţării, ca şi icoanele din casele noastre” (N. Iorga)”, a adăugat sursa citată.

Imagini surprinse pe timpul lucrărilor de restaurare, precum şi informaţii suplimentare sunt disponibile în documentarul realizat de Studioul Cinematografic al Armatei, care poate fi vizionat pe platforma ARMed a Ministerului Apărării naţionale, la adresa: https://armed.mapn.ro/film-documentar-2607-2902-18

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati