Plenul Senatului a aprobat, astăzi, proiectul USR PLUS care asigură autorităților locale cadrul legal pentru deschiderea curților școlilor, proiect inițiat de deputatul USR PLUS Tudor Pop. Propunerea legislativă va intra în dezbaterea Camerei Deputaților.
„Mulțumesc colegilor senatori pentru acest pas uriaș înainte. Copiii care vor să facă sport și mișcare trebuie să aibă acces la terenurile de sport din curtea școlii și după program. Două ore de sport pe săptămână nu sunt de ajuns. Între riscurile obezității infantile și dependența dată de ecrane, copiii trebuie să aibă opțiunea desfășurării unor activități recreative în condiții de siguranță și cât mai aproape de casă. Curtea școlii este locul ideal pentru a oferi copiilor șansa de a se îndrăgosti de sport și mișcare. Știu că asta va da ceva bătăi de cap directorilor de școli și autorităților locale, dar lucrurile trebuie să se schimbe dacă chiar ne pasă de viitorul copiilor noștri, ba chiar și de viitorul sportului românesc”, declară deputatul USR PLUS Tudor Pop.
Proiectul modifică Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000 și a primit raporte favorabile din partea Comisiei pentru învățământ, tineret și sport și a Consiliului Legislativ.
În forma adoptată în comisie, propunerea legislativă modifică art. 6 alin. (9) astfel:
„(9) Infrastructura sportivă şcolară din învăţământul preuniversitar este utilizată de terţi după cum urmează:
- a) Copiii sub supravegherea unui adult au acces gratuit în infrastructura sportivă şcolară, în baza unui regulament propriu de folosinţă, în aer liber fără a afecta orele de program ale unităţilor care le administrează sau ale terţilor care o utilizează în baza plăţii unui tarif stabilit de respectivele unităţi, în infrastructura acoperită, persoanele fizice pot avea acces gratuit sau cu plată.
- b) Persoanele juridice pot avea acces gratuit sau cu plată.”
Potrivit Eurobarometrului Special pentru Sport și activitate fizică din 2018 al Comisiei Europene, România se situează printre ultimele state membre ale UE în ceea ce privește nivelul de practicare a sportului și mișcării. Printre motivele care întrețin această stare de fapt, românii menționează și lipsa accesului la infrastructură sportivă în zonele în care locuiesc.
Deputatul USR PLUS Tudor Pop a inițiat și un manifest, intitulat „Curtea școlii aparține copiilor și după program”, prin care a invitat directori de școli, primari, sportivi, șefi de federații, părinți, să sprijine redeschiderea pentru publicul larg a bazelor sportive publice și a terenurilor de sport din incinta școlilor și a universităților. Scopul manifestului este de a încuraja practicarea mișcării și sportului prin acces gratuit la curțile școlilor în afara orelor de curs pentru toții membrii comunității și prin sprijin financiar și material pentru ameliorarea bazei sportive. Îl puteți semna pe www.curtea-scolii.ro.