Primăria Municipiului Bucureşti, prin Teatrul Dramaturgilor Români, organizează în perioada 18 februarie – 10 martie 2020 proiectul Zilele Artiştilor Independenţi!
Susţinător al actului artistic de calitate, Teatrul Dramaturgilor Români devine spaţiul de întâlnire între iubitorii de teatru şi cei mai îndrăgiţi artişti care activează în zona teatrului independent, a anunţat luni un comunicat al organizatorilor.
Implementat ca parte a programului Teatrul Deschis Reuşitei, proiectul Zilele Artiştilor Independenţi îşi propune să diversifice şi să înnoiască oferta culturală a Teatrului Dramaturgilor Români, urmărind realizarea unei colaborări durabile între teatrul de stat şi teatrul independent.
Detalii despre programul spectacolelor din cadrul proiectului Zilele Artiştilor Independenţi: www.teatruldramaturgilor.ro
Teatrul Dramaturgilor Români este o instituţie publică de cultură subvenţionată de Consiliul General al Municipiului Bucureşti.