Protecția Consumatorilor, amendă uriașă pentru CFR Călători după sute de reclamații. Deficiențe constatate la Gara de Nord

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a amendat CFR Călători şi CFR Infrastructură cu 578.000 de lei pentru deficienţele constatate în gări şi în ceea ce priveşte condiţiile de transport pe căile ferate, a declarat directorul general al ANPC, Paul Anghel, scrie Digi24.

Valoarea amenzilor aplicate celor două societăţi din domeniul feroviar, 69 la număr, reprezintă aproape jumătate din totalul amenzilor de 1,2 milioane de lei aplicate la nivel naţional în acest sector. Cele două societăţi au primit şi 36 de avertismente.

Anghel susţine că anul trecut ANPC a primit peste 100 de reclamaţii care vizau transportul feroviar şi condiţiile din gările bucureştene, întârzierile şi modificarea preţurilor fiind cele mai frecvente sesizări ale consumatorilor români.

Deficienţe constatate în gări

În ceea ce priveşte deficienţele constatate în gările bucureştene, reprezentaţii ANPC au menţionat lipsa unor porţiuni de paviment sau a unor plăci de gresie, infiltraţii în zona peroanelor şi în cea de trecere a liniilor de cale ferată, dar şi anumite abateri la grupurile sanitare.

„Un grup sanitar din Gara de Nord a fost oprit temporar pentru că exista un canal deschis prin care efectiv putea să cadă un copil sau chiar şi un adult. De asemenea, din cauza zăpezilor abundente în zilele în care au fost efectuate controalele existau întârzieri la plecarea şi sosirea trenurilor şi am verificat dacă sunt informaţi călătorii de aceste întârzieri şi bineînţeles zone de aşteptare dacă erau încălzite, curate sau igienizate. Am verificat dacă acele întârzieri despre care am vorbit erau reglementate prin informări adresate consumatorilor la data achiziţionării tichetului de călători inclusiv anunţurile de pe panou. La Gara Basarab lipseau porţiuni de paviment, plăci de gresie, existau infiltraţii în zona peroanelor, în zona aşteptărilor şi de trecere a liniilor de cale ferată. Tot în gara Basarab am găsit toalete închise, motiv pentru care am cerut reprezentanţilor gării să le deschidă în cel mai scurt timp, pentru că nu erau deschise de ani de zile. Oricum, condiţiile igienico-sanitare din gările din Bucureşti sunt mult superioare faţă de ceea ce s-a întâlnit în alte gări din ţară, unde erau total insalubre şi nu puteau fi folosite”, a explicat Paul Anghel.

Potrivit sursei citate, pentru Gara de Nord s-a dat un avertisment şi s-a făcut un plan de remediere cât mai rapid, însă au fost multe alte amenzi în alte gări controlate din ţară. Operatorii economici din Gara de Nord au fost amendaţi cu sume cuprinse între 5.000 şi 20.000 de lei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati