Protejat.ro, alături de copiii din Sectorul 3, în lupta împotriva COVID-19

Elevii și copiii aflați în situații vulnerabile din sectorul 3 al Capitalei au un nou aliat de nădejde în fața COVID-19. Protejat.ro, platformă online care oferă produse esențiale în lupta împotriva COVID-19, continuă seria de acțiuni de sprijinire concretă a populației printr-o nouă donație pentru elevi.

După sectorul 6 din București, a venit rândul școlilor din sectorul 3 să beneficieze de măști de protecție și teste rapide gratuite oferite de Protejat.ro.

Măști de protecție și teste rapide gratuite pentru elevii și copiii din medii defavorizate din sectorul 3

Protejat.ro continuă să sprijine InfoCons, Asociația Națională pentru Protecția Consumatorilor, în campania socială ”Nimeni să nu fie uitat! Ajută-ne ca să-i ajutăm!”, oferind sprijin în lupta împotriva COVID-19 elevilor și copiilor din medii defavorizate din sectorul 3, scrie stiripesurse.ro.

Joi, 4 martie, la Colegiul Tehnic Mihai Bravu din București, reprezentanții Protejat.ro, au donat în prezența primarului de sector, Robert Negoiță, către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3, un număr de 350.000 de măști de protecție și 300 de teste rapide de depistare a SARS-CoV-2 – 100 teste rapide antigen și 200 teste rapide pe bază de salivă.

Produsele vor fi direcționate către școlile și centrele sociale din sectorul 3, în încercarea de a preveni apariția unor focare de COVID-19 în sector și răspândirea bolii în rândul copiilor și persoanelor aflate în situații vulnerabile.

”Nu suntem la prima acțiune de acest tip. Ne dorim să ajungem cât mai repede la cât mai multe persoane, mai ales copii, care au nevoie cu adevărat de ajutorul nostru, care nu își pot procura aceste echipamente esențiale în lupta împotriva COVID-19. Invităm și alte companii din țară să susțină campaniile InfoCons, pentru ca toți cei în nevoie să fie protejați în această perioadă foarte grea”, a declarat Marius Marinoff, reprezentantul Protejat.ro.

Primarul Robert Negoiță, testat COVID-19 cu un test rapid pe bază de salivă

Primarul sectorului 3, Robert Negoiță, a acceptat provocarea de a se testa COVID-19 pe loc, folosind un test rapid pe bază de salivă oferit de Protejat.ro, același tip cu cele donate pentru elevii și copiii din medii defavorizate din sector.

De altfel, reprezentantul Protejat.ro, Marius Marinoff, s-a testat odată cu primarul Robert Negoiță, explicând pașii simpli de folosire a acestui tip de test rapid și demonstrând, astfel, caracteristica ”prietenoasă” non-invazivă a testului și utilitatea acestuia mai ales pentru testarea copiilor de vârste mai mici.

Rezultatul testului efectuat de primarul sectorului 3, Robert Negoiță, ca de altfel și al reprezentanților Protejat.ro și InfoCons prezenți la eveniment, a fost negativ.

”Mulțumim pentru donație. Iată că există simț civic, implicare socială. Este o cantitate semnificativă care este atât de necesară. Ne dorim să fie un exemplu care să fie luat și de alții. Avem nevoie de astfel de acte de caritate pentru societate, pentru semenii noștri și mai ales pentru școli, pentru cei micuți”, a mulțumit primarului sectorului 3, Robert Negoiță, reprezentanților Protejat.ro pentru sprijinul acordat copiilor din sector.

”Doresc să îi mulțumesc partenerului nostru, Protejat.ro, pentru aceste donații, pentru că doar împreună putem cu adevărat să ne reluăm viața”, a adăugat și Sorin Mierlea, Președinte InfoCons.

În urmă cu o săptămână, Protejat.ro a predat cu titlu gratuit alte 500.000 de măști de protecție și 400 de teste rapide către Administrația Școlilor Sector 6 din București.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati